Mica ciupeală de la locul de muncă era una dintre strategiile dezvoltate de români pentru suplinirea lipsurilor.Mai cu seamă în ultimii ani ai Epocii de Aur, în România se fura tot ce se putea. Pentru uz personal, pentru troc, pentru vânzare, pentru întreţinut relaţii. Citiţi şi:

Inventarul meseriilor bune din comunismTaximetria în comunism, „fabrică de făcut bani“

În comunism se fura orice. De la chestii mărunte, yale, lacăte, chei, mosoare de aţă şi săpunuri, până la cărţi, prosoape, tricotaje, fuste de piele şi încălţări. De la cutii cu ness, furouri, furculiţe şi ciorapi, până la hălci de carne înfăşurate în jurul corpului şi căciuli ruseşti din capul purtătorilor.

În comunism se fura de oriunde. Din oraşe şi din sate, din magazine, abatoare şi alimentare, din întreprinderi de toate felurile şi mărimile, din gospodării colective, de pe câmp, din biblioteci, din fabrici de armament sau chiar de pe balcon, cu ajutorul mâţei.

În comunism se fura cu inventivitate şi cu tactici numeroase, cu sau fără înţelegere cu portarul. Iar raţiunile furtului – deşi par multe şi diverse – se subsumează, de fapt, unei direcţii unice: furtul te ajuta să te descurci, să mai rezişti o zi şi înc-o zi.

În anii ’80 furai ca să supravieţuieşti, iar produsul sustras avea multiple întrebuinţări: îl foloseai pentru tine şi familia ta, intra în circuitul trocului şi îl schimbai cu altceva, îl vindeai şi obţineai bani frumoşi pe el sau îl foloseai, pur şi simplu, ca „să cumperi” bunăvoinţa vânzătoarei de la magazin, să amâni încorporarea băiatului sau să deschizi uşa doctorului, să stabileşti relaţii, să le întreţii.

Şi, lucru important, ţineai întotdeauna evidenţa serviciilor: pe cine ai ajutat, ca să te ajute şi el. Ţineai minte. Ca la nuntă: te duceai, dacă venise şi el la tine. 

„cu cravata“

@N