Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 100 de minori britanici sunt condamnaţi penal în fiecare zi

Publicat in Adevarul, joi 6 august 2009 ·

Mai mult de 360.000 de minori au fost condamnaţi de când a venit la putere Partidul Laburist. Dintre aceştia, 30.000 au vârste mai mici de 13 ani. Potrivit statisticilor guvernului britanic, peste 100 de minori sub 16 ani sunt condamnaţi în fiecare zi. anunţă cotidianul britanic The Telegraph. Cifrele oficiale arată că numărul minorilor condmanaţi penal a crescut semnificativ încă din 1997. Astfel, că în 2007, 38.761 de minori în vârstă de 15 ani sau mai puţin au fost condamnaţi penal, adică cu peste 50% faţă de 1997, când s-au înregistrat 24.748 de condamnări în rândul minorilor.

În perioada cuprinsă între 1997 şi 2007 au fost condamnaţi in total 368,705 de minori in tribunalele din Anglia şi Ţara Galilor. Dintre acestia, 29,456 aveau varste cuprinse intre 10 si 12 ani, iar 339,249 aveau intre 13 si 15 ani.

Cele mai ridicate rate ale criminalităţii juvenile au fost înregistrate în cele mai sărace părţi ale ţării, pe primul loc situându-se nord-estul Angliei, unde 3% dintre minori au avut probleme cu legea în ultimul an.

Potrivit liberal-democraţilor, minorii sunt victimele unui "guvern care încearcă să pară dur".

Pe de altă parte, un purtător de cuvânt din cadrul Ministerului de Justitie, este de părere că  Partidul Laburist face eforturi pentru a reduce numărul de minori condamnaţi. 

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Babasha, despre apariţia în concertul Coldplay: „Maneaua este rău famată doar din cauza rasismului. Străinii ne apreciază, doar românii nu”/ VIDEO

News.ro acum o ora
Cântăreţul Babasha, 22 de ani, a vorbit, într-un videoclip pe Instagram, despre apariţia în concertul Coldplay: „Nu mă aşteptam în viaţa mea să fie chiar atât de rău. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au luat apărarea. Sunt câteva persoane de la ca

Județul Botoșani, sub alertă Cod Galben. Se anunță ploi torențiale, fulgere și grindină

Botosani News acum o ora
Județul Botoșani intră sub alertă Cod Galben, joi, de la ora 11.00 până vineri la ora 09.00, potrivit Severe Wheather Alert – România. În intervalul menționat, în Maramureș, cea mai mare parte a Transilvaniei și a Moldovei, sudul Crișanei și în nord

S-a terminat numărătoarea voturilor. Cine a câștigat alegerile la Sectorul 1

Capital acum o ora
După câteva zile în care Clotilde Armand a acuzat fraudarea votului de la Sectorul 1, s-a aflat cine este noul primar. Biroul Electoral a furnizat numărul total de voturi primit de fiecare candidat în parte.

Bihor: Incendiu după ce o cisternă cu beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit

Mediafax acum 2 ore
O cisternă încărcată cu praf de beton şi un camion încărcat cu tuburi de metal s-au ciocnit, joi dimineaţa, în localitatea Ceica, judeţul Bihor. În urma impactului, a izbucnit un incendiu.

Înălţarea Domnului este şi Ziua Eroilor. Mesajele lui Ciucă şi Ciolacu

Mediafax acum o ora
O zi importantă în calendarul creştin-ortodox şi o zi de aducere aminte a eroilor ştiuţi şi neştiuţi - ziua de 13 iunie, când este Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. Premierul Marcel Ciolacu, şi preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, au transmis me

Bărbat cu mandat european de arestare, depistat de polițiștii de frontieră la Stânca

Botosani News acum o ora
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Stânca au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie R. Moldova, pe numele căruia era emis un mandat european de arestare de către autoritățile române, pentru săvârşirea unor infracțiuni la

Codul galben de caniculă se menţine în Bucureşti şi 14 judeţe. În restul ţării vor fi furtuni

Mediafax acum o ora
Meteorologii anunţă pentru joi Cod galben de caniculă în Bucureşti şi 14 judeţe. În restul ţării vor fi furtuni, până vineri dimineaţă.

26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună

Mediafax acum 55 minute
26% dintre angajaţi şi candidaţi primesc cel puţin o ofertă nouă de job în fiecare lună, iar 39% de câteva ori pe an. 23% nu au fost niciodată abordaţi de recrutori fără să aplice.

Gelu Duminică, după ce Babasha a fost huiduit pe scenă la concertul Coldplay: Bre, asta e România în toată splendoarea ei!

HotNews acum 11 ore
Gelu Duminică a recționat pe miercuri seară după ce cântărețul de manele Babasha a fost huiduit la concertul Coldplay de la București. Sociologul a sugerat că cei care au reacționat negativ la prezența tânărului pe scenă sunt ipocriți. Gelu Duminică

Începe festivalul fotbalului european. 24 de echipe, între care şi România, luptă pentru titlul de campioană a Europei. Programul meciurilor

News.ro acum 3 ore
Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iulie, 24 de echipe, între care şi România, vor juca pentru titlul european. Campionatul European de fotbal începe, vineri, în Germania. Din 14 iunie până la 14 iuli

Vremea

București
acum

28°
joi

20°/33°
vin.

18°/28°
sâm.

17°/26°
dum.

18°/31°
Iasi
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

20°/24°
sâm.

17°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/23°
dum.

14°/24°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/24°
vin.

13°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/28°