Arbitrajele rămân calul de bătaie al nervoşilor din fotbalul nostru cel de balamuc. E drept că, după ce DNA a grăpat prin ograda fluieraşilor şi a cam chelit efectivele şmenarilor, calul nu prea mai e cal, a rămas o biată gloabă, o gloabă care nu reuşeşte însă inducerea vreunei reacţii de reţinere miloasă printre revoltaţi. Dimpotrivă! Din momentul în care comisiile de judecată ale fotbalului au trecut la LPF iar arbitrajul a rămas singurul amestec al FRF în afacerile primei ligi, pintenul înfipt în coasta arbitrajului apasă şi mai tare. Noua conjunctură schimbă semnificativ raportul de forţe. Spre fluieraşi vor fi redirecţionate de-acum şi multe dintre acuzaţiile care în trecut aveau ca paratrăsnet aranjamentele dubioase de pe la comisii.

Arbitrajul din meciul Universitatea Craiova - Dinamo a fost acuzat virulent de reprezentanţii ambelor echipe. Adrian Mititelu a susţinut sus şi tare că Universitatea a fost dezavantajată de arbitraj. Cristian Borcea, în schimb, a afirmat răstit că echipa sa a fost persecutată de prestaţia arbitrilor. Logic, cei doi investitori nu pot avea în egală măsură dreptate de vreme ce se contrazic. Dar atitudinea lor are justificarea unui subiectivism care, firesc, subordonează raţiunea. Nu acelaşi lucru se poate spune însă şi despre Mitică Dragomir. Cel mai cel dintre preşedinţii fotbalului românesc a pus lucrurile la punct cu o luciditate care, crede el, nu-i dă pace nici măcar în somn.

Discursul lui Corleone a început prin a da dreptate lui Adrian Mititelu, lui Cristi Borcea, dar şi arbitrilor care "sunt oameni, ca şi noi, şi mai pot să greşească". Apoi, după parşiva îndulcire, Mitică a vizat perspectiva, a ierarhizat sferele de influenţă şi a trecut la un concret dezarmant, cât mai avantajos pentru buna sa şedere la ligă. Mai întâi a spus că subordonaţii lui au tot dreptul din lume să critice arbitrajele. Mesajul e