„Restructurarea portofoliului clientilor imobiliari" a devenit laitmotivul celor mai multi avocati specializati in real estate la circa un an de cand numarul tranzactiilor imobiliare a scazut dramatic, la fel cum s-a intamplat si cu finantarile pe zona de real estate.
Majoritatea firmelor de avocatura de pe piata locala au in prezent mai putini avocati pe zona de real estate, care genereaza venituri mult mai mici fata de anii trecuti, cand din pozitia de coordonator al departamentului imobiliar intr-o firma de top puteai factura intr-un an onorarii de un milion de euro sau chiar mai mult.
In ciuda reducerii pietei, cel putin 100 de avocati ai firmelor de top continua sa acorde consultanta juridica firmelor din industria de real estate, doar ca in loc de achizitii si contracte de creditare, tinta acestora este acum pe partea de restructurari, litigii sau valorificarea unor active toxice.
„Efectele crizei financiare, blocajul creditarii si lipsa oricarui apetit din partea comparatorilor de a face investitii in aceasta perioada au influentat in mod evident activitatea departamentului de drept imobiliar din cadrul Tuca Zbarcea & Asociatii, insa impactul nu a fost atat de puternic pe cat s-ar fi putut anticipa. Printre principalele mandate pe care le-am gestionat s-a numarat restructurarea portofoliului imobiliar al unor clienti, refinantarea unor proiecte imobiliare, renegocierea anumitor contracte in baza teoriei impreviziunii, cat si asistenta si reprezentare in diverse litigii din domeniul imobiliar", a declarat Razvan Gheorghiu Testa, unul dintre coordonatorii departamentului imobiliar al firmei Tuca Zbarcea & Asociatii.
Avocatii de la Tuca Zbarcea au asistat in acest an o serie de tranzactii importante, precum achizitia platformei Nicolina Iasi de catre un investitor slovac pentru 25,7 milioane de euro, precum si in afacerea in urma c