- Cultural - nr. 349 / 6 August, 2009 Daruirea unui dascal, indiferent de epoca istorica pe care o traverseaza, face parte din iminentul sacrificiu general si necesar, pentru ca patria sa prospere. Inzestrati cu har si pasiune, dedicati profesiei si comunitatii, dascalii au reprezentat repere in memoria colectiva, chiar daca epoca moderna a pus asupra lor un con de umbra, din care vor iesi in momentul in care valorizarea acestei importante profesii va fi la indemana societatii. Fara profesori si fara educatori nu poate fi conceput progresul. Fara educatie si educatori nu exista si nu va exista societate, chiar daca in era supertehnologizata robotii tind sa ne inlocuiasca, pentru simplul motiv ca daruirea si tactul pedagogic nu pot fi mimate, iar sentimentele profund umane nu au corespondent in "artificial". La toate acestea se adauga "chemarea" si spiritul de sacrificiu, de care vorbeam mai sus. "M-am numarat si eu printre cei care, in urma cu 39 de ani, au decis sa urmeze cursurile Liceului Pedagogic din Targu-Mures. Se cuvine sa-i pomenesc aici, cu toata dragostea si gratitudinea necesare, pe profesorii: Domnica Farcas, Iosif Todea, Nutiu Maria si diriginta Ileana Vartic, care si-au pus amprenta pe destinul nostru de educatoare. In 1975, dupa absolvire, mi-am inceput activitatea la Gradinita cu Program Prelungit nr. 2 din Ludus, in calitate de educatoare. Frumusetea acestei nobile meserii mi-a adus satisfactii, care nu se pot cuantifica, dar care imi dau sentimentul stenic de lucru bine facut. Generatiile de prescolari de atunci sunt ca un etalon. Multi au ajuns, la randul lor, parinti. E greu de tradus sentimentul intalnirii cu cei ce au ramas in memoria mea afectiva, copii avand in brate propriii copii. Oglinzi care nu se suprapun. Din aceasta perioada de inceputuri mi-a ramas daruirea si entuziasmul, dar si bucuria, satisfactia fiecarei zile in care puteam sa