Valurile destul de agitate şi curenţii puternici au fost astăzi cauzele pentru care salvamarii au ridicat steagul roşu. Scăldatul în mare este interzis. Steagul galben a stat pe plajă astăzi timp de patru ore, între 10.00 - 16.30, după care a fost înlocuit de cel roşu. Valurile sunt mari, motiv pentru care salvamarii îi avertizează pe turiştii care au de gând să se scalde să stea departe de apă. Nu toţi oamenii au ţinut cont de aceste sfaturi, iar unii dintre ei au căzut chiar victime valurilor dezlănţuite.
"Este posibil ca valurile de ieri-dimineaţă să fi fost determinate de cutremurul de miercuri. Există aşa-numitul fenomen de hulă, caracterizat prin valuri puternice care nu sunt însă provocate de vânt, ci de o furtună sau cutremur", a declarat Gabi Culea, şeful salvamarilor din staţiunea Mamaia. Acesta a mai precizat că oamenii pe care îi coordonează fac tot posibilul să-i ţină pe turişti la o distanţă cât mai mare de apă. „Sunt mulţi oameni în mare, însă noi încercăm să-i convingem să iasă, fiindcă este periculos. Sunt însă unii care nu vor să înţeleagă“, a completat Gabi Culea.
UPDATE Un bărbat a murit la Năvodari
Un bărbat de 50 de ani a fost scos din apă de către salvamari,, ieri în jurul orei 17.00. Martorii spun că bărbatul era vânăt la faţă şi că nu mai respira când a fost cărat la mal. Salvamarii au încerct să-l resusciteze, dar fără sorţi de izbândă. Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean l-a transportat la spital, pentru a-l readuce la viaţă, dar nu au reuşit. Bărbatul era diabetic şi avea probleme cardiace. Salvamarii consideră că ei nu a murit din cauza înecului, ci pentru că a făcut stop cardiac.
Get the Flash Player to see this player. url=/editor_files/Flash/filmulet_.flv width=300 height=200 loop=false play=false downloadable=false fullscreen=true displayNavigation=true displayDigits=true a