Mogulul de la Hollywood, Steve Bing, prieten al fostului preşedinte american Bill Clinton, a plătit deplasarea acestuia în Coreea de Nord, pentru a negocia eliberarea celor două jurnaliste americane, conform Reuters.
Bing nu numai că i-a împrumutat lui Bill Clinton avionul său particular, dar a şi suportat toate cheltuielile zborului.
Deplasare de 200.000 de dolari
Bing, proprietarul Shangri-La Entertainment, va plăti aproape 200.000 de dolari americani pentru drumul lui Clinton, a spus preşedintele companiei Avjet, care a operat zborul până în Coreea de Nord. Călătoria a durat 25 de ore în total.
Clinton a avut ca misiune eliberarea jurnalistelor Laura Ling şi Euna Lee, ţinute ostatice în Coreea de Nord, sub acuzaţia că au intrat ilegal în ţară.
Bing, un prieten vechi de-ai lui Clinton, are un trecut colorat. El este tatăl unui copil făcut cu supermodelul Elizabeth Hurley.
Având afaceri în domeniul imobiliar şi nu numai, Bing a contribuit cu peste 140 de milioane de dolari la un referendum organizat în California, dar respins de alegători în 2006, care ar fi impus o taxă pe producţia de petrol. Banii strânşi astfel ar fi fost folosiţi la finanţarea unor proiecte energetice ecologice.
CITIŢI ŞI
Succes diplomatic pentru Bill Clinton în Coreea de Nord