Intre un bostan de Dabuleni si Emil Boc exista o asemanare: fiecare isi toarce existenta in asteptarea semnalului. Primul depinde de apa, spre a-si ingrasa substanta, si de soare, spre a si-o indulci, al doilea are urechea cuminte si sta culcat ca un fat in burta mamei, pandind atingerea si cuvantul ce aduc alinare.
Acum i s-a trasat postura de dublura de candidat, in varianta in care Traian Basescu, rusinat, va tacea, si o accepta fara cracnire. Lucru interesant, daca-l cunosti si stii cat ambit zace in trupul mititel - doar ca esentele tari se pastreaza in sticlute mici, spunea un intelept.
Fara indoiala, potentialul politic al premierului este gras. Este acelasi om rasfatat de jurnalisti pe cand glasuia ferm si la obiect din opozitie, construind tenace alternative la puterea pesedista, goala de incredere ca un cascaval elvetian - dar zidar al celei mai mari cresteri economice inregistrate dupa revolutie.
Intre timp, a adaugat la capital lipsa afacerilor care sa-l lipeasca de tiparul politicianului atat de hulit de romani, inexistenta unui grup de interese descoperit si pus cu sistem in coordonate de catre glasuitorii dintre popor si greuceni.
Dar a pierdut din impresia artistica deoarece, nu se stie de ce, media nu suporta yesmen-ii. Nu ma hazardez sa spun ca poporul, pentru ca analizand giumbuslucurile emotional-optionale ale acestuia, habar n-am ce mai trece prin mentalul colectiv.
Doar ca penita conteaza, daca nu cumva cineva intentioneaza sa evite blocada mediatica si sa apeleze la 16 milioane de porumbei calatori.
Analistii se imprastie de ras analizand comportamentul premierului, care este in stare sa devina mierla in copacul de la fereastra dormitorului cotrocean. Avand, prin urmare, o atitudine de condamnat, deoarece este fidel celui care l-a facut om - oare e chiar atat de naspa, in R
