Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oradea:Orădenii sunt mari consumatori de pepene

Publicat in Adevarul, joi 6 august 2009 ·

Producătorii de pepene verde și galben vând între una și trei tone zilnic. La un calcul simplu, un producător de lebeniță poate câștiga și 60.000 de lei lunar.

Producătorii de pepene verde și galben au la dispoziție 17 locuri în care își pot comercializa produsele. Până la sfârșitul lunii august, când se încheie sezonul, comercianții speră să obțină un profit frumos care să le răsplătească durerile de spate și nopțile nedormite.

Pentru a putea vinde pepene în Oradea, producătorii trebuie să obțină autorizație de la Primăria Oradea și să plătească o taxă de cinci lei pe metru pătrat pe zi, la care se adaugă taxa de salubrizare de șapte lei pe zi. Comercializarea pepenilor fără autorizație sau în loc nepermis se sancționează cu amendă între 500 și 1.000 de lei.

Anul acesta, în cele 17 amplasamente autorizate de consiliul local pentru comercializarea fructelor zemoase, sunt 35 de producători din Avram Iancu, Curtuiușeni sau Valea lui Mihai din județul nostru, dar și din județe limitrofe. Un loc special îl au cei din Dăbuleni care și-au făcut brand pentru a-și apăra identitatea și pentru a se promova într-un mod coerent. „Numărul lor este fluctuant, în fiecare zi mai vin unul-doi vânzători, mai pleacă. În acest moment mai sunt 15-16 locuri goale pentru alți producători”, spune Petri Csilla de la Biroul de presă al Primăriei. Prețul la pepenele verde a pornit de la 2,5lei pe kilogram, iar de ieri, în unele piețe a coborât la un leu. Pepenele galben a pornit de la trei lei, iar acum se vinde cu doi lei kilogramul. Un producător poate vinde între una și trei tone de pepene zilnic.

Impresii de producători

„De 15 ani ne ocupăm de lebeniță”, spune Florian Chipe, care vinde lângă Piața Decebal, mulțumit de felul cum trec fructele. „Avem clienți. Unii dintre ei vin la noi de câțiva ani pentru că avem marfă bună”, spune el cu zâmbetul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate alegeri prezidențiale 2024: Lasconi l-a depășit pe Ciolacu și merge spre marea finală / Călin Georgescu, marele câștigător din primul tur

HotNews acum 27 minute
În primul tur al alegerilor prezidențiale, marea surpriză Călin Georgescu a obținut peste două milioane de voturi și va merge probabil în marea finală electorală alături de reprezentanta USR, Elena Lasconi, care l-a depășit pe candidatul PSD, Marcel

Un avion de marfă s-a prăbuşit lângă aeroportul din Vilnius

Mediafax acum o ora
Pompierii au fost văzuţi la faţa locului intervenind la o clădire care se află la 1,3 km nord de pista aeroportului. De asemenea, în zonă erau ambulanţe şi poliţie, iar mai multe străzi importante din apropiere au fost închise. Avionul decolase din

Iulian Anghel, editor politic ZF: Cum l-am cunoscut pe Călin Georgescu

Mediafax acum 19 minute
Am stat o dată de vorba cu dl. Georgescu, patru ore. Era o criză guvernamentală, sau una inventată cum îi plăcea domnului Băsescu. Şi toată lumea zicea că Georgescu îl va înlocui pe Boc. Că voia el să se bage în seamă, că alţii voiau să se bage în s

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Nicolae Ciucă, învins de Călin Georgescu în judeţul Alba, unul dintre fiefurile PNL

News.ro acum 7 ore
Candidatul PNL Nicolae Ciucă a pierdut alegerile în favoarea independentului Călin Georgescu în judeţul Alba, considerat unul dintre fiefurile PNL, unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean, primăria municipiului reşedinţă de judeţ şi un

Panică pe aeroportul din Antalya. Un avion rusesc plin cu pasageri a luat foc după aterizare VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Un avion de pasageri a luat foc imediat după aterizarea pe aeroportul Antalya de pe coasta mediteraneană a Turciei. Avionul este rusesc. Cei 79 de pasageri au fost evacuaţi nevătămaţi, a raportat agenţia rusă de ştiri de stat TASS, conform DPA. Pomp

Avem rezultatul referendumului din Bucureşti. A trecut: Peste 60% răspunsuri „Da” la toate cele trei întrebări de la referendum

Mediafax acum o ora
66,44% dintre bucureştieni au votat „Da” la întrebarea „Sunteţi de acord ca primarul general al municipiului Bucureşti să emită autorizaţiile de construire pe întreg teritoriul administrativ al oraşului?”. De asemenea, la întrebarea „Sunteţi de acor

Rușii anunță că au capturat un britanic care s-a alăturat ucrainenilor pe front, în Kursk VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Forţele ruse au capturat un mercenar britanic care lupta alături de armata ucraineană în regiunea rusă Kursk, care este încă parţial controlată de forţele Kievului, a declarat o sursă de securitate pentru agenţia rusă RIA, potrivit Reuters. ”Un merc

Centrul INFOTRAFIC - Trafic oprit între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil

News.ro acum 2 ore
Traficul este oprit luni dimineaţă între Galaţi şi Tecuci după ce un ansamblu rutier s-a răsturnat, iar pe carosabil s-a scurs combustibil. ”Traficul este oprit pe DN 25, la ieşirea din municipiul Galaţi către Tecuci, judeţul Galaţi, după ce un ans

Horoscop pentru săptămâna 25 noiembrie - 1 decembrie 2024. Săptămâna debutează cu multă agitație la locul de muncă pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 27 minute
Berbec Relațiile parteneriale sunt provocatoare, dar nu este ceea ce pare. Ține-ți firea, detașează-te de acest segment și fii circumspect. Cineva din anturajul apropiat, un prieten sau o rudă, te poate ajuta să descifrezi, cât de cât, ițele foarte

Calendar ortodox 25 noiembrie 2024. Sfânta Muceniță Ecaterina. Ce nu ai voie să faci AZI

Gandul acum 14 minute
În calendarul ortodox creștin este prăznuită Sfânta Muceniță Ecaterina. Iată care sunt tradițiile și obiceiurile zilei. Sfânta Muceniță Ecaterina este prăznuită azi, sărbătoarea fiind marcată cu cruce neagră. Potrivit crestinortodox.ro, Sfânta Mucen

Vremea

București
acum

lun.

3°/7°
mar.

2°/7°
mie.

3°/5°
joi

5°/10°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/5°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
joi

2°/8°
Constanta
acum

lun.

1°/6°
mar.

2°/7°
mie.

4°/7°
joi

5°/8°
Cluj-Napoca
acum

lun.

1°/5°
mar.

1°/7°
mie.

3°/6°
joi

2°/6°
Timisoara
acum

lun.

3°/9°
mar.

3°/8°
mie.

4°/8°
joi

6°/10°