Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AVALON. Complexităţi baroce

Publicat in Observator Cultural, joi 6 august 2009 ·

Publicarea într-o primă ediţie completă, în original şi traducere, cu reproducerea tuturor versiunilor lingvistice existente în epocă – română, greacă, latină şi slavo-rusă – a Panegiricului lui Petru cel Ma­re (1714) de Dimitrie Cantemir (în Ar­chae­us. Studii de istorie a religiilor, t. V (2001), fasc. 1-2, pp. 101-133, ediţie, studiu introductiv şi note de Paul Cernovodeanu, Mihai Carataşu şi Alvina Lazea) a rămas neobservată în afara cercurilor de specialişti. Acest lucru nu trebuie să mire, căci scrierea este scurtă şi ocazională, nefiind importantă pentru aporturile ştiinţifice sau literare ale autorului ei, ci lămurind mai degrabă cu privire la circumstanţele vieţii cantemiriene după trecerea în slujba ţarului Petru cel Mare, dînd seama despre posibilităţile lui retorice şi trimiţînd la o procedură ceremonială la care principele moldovean a recurs în anumite împrejurări ale vieţii de curte. Un alt motiv al acestei – cum să-i spun?! – indolenţe a receptării ţine însă de ambianţa din istoriografia românească a momentului, unde marii păstori aşezaţi de împrejurări în fruntea disciplinei care explorează trecutul socotesc că restituirile care consacră un istoric ţin aproape exclusiv de publicarea de documente, nu şi de celelalte modalităţi ale fructificării moştenirii istorice. Mărturie stă în acest sens un text polemic recent al academicianului Dan Berindei, apărut în Cultura şi citat pe site-ul Editurii Compania, unde domnia sa îşi dezvăluie crezul despre calitatea de istoric. Evident, în profilul avut acolo în vedere nu par să se încadreze şi cei care reali­zează ediţii de cronici ori antologii de proză oratorică, după cum, probabil, nu încap nici aceia care, nepunînd preţ excesiv pe recursul la documentele oficiale, se încăpăţînează să publice memorii, corespondenţă ori însem­nări de călătorie. Iată însă că, de cînd tot profesează domnul academician as

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 58 minute
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum 14 minute
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 2 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 2 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum 40 minute
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 47 minute
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 2 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 4 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 6 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 4 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Vremea

București
acum

14°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

16°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°