Ce se întîmplă în prezent în Moldova seamănă mai curînd cu un ecou pierdut al evenimentelor care au schimbat faţa Europei de Est acum douăzeci de ani. Iar ecourile pierdute au acea caracteristică de a fi oarecum lipsite de substanţă. E drept, o asemenea afirmaţie ar putea isca reacţii acerbe din partea foarte multor oameni care îşi dedică întreaga existenţă corectitudinii politice; însă orice tip de argument contradictoriu ar suna ca acele vorbe-clişeu rostite de o bunică, ori de cîte ori un copil nu vrea să mănînce tot ce are în farfurie: „Nu mai fi răsfăţat şi nu mai lăsa în farfurie! Gîndeşte-te că în Africa copiii mor de foame“. De parcă ţîncul respectiv ar fi afectat în vreun fel de această realitate, de altfel extrem de nefericită! Şi chiar dacă ar fi, probabil că acest lucru nu s-ar întîmpla deloc în cel mai raţional mod cu putinţă. Aşa şi cu Moldova. Se discută, ce-i drept, destul de mult, lumea diplomatică îşi pune în mişcare tentaculele verbale proslăvind modul în care democraţia, în chip de Sfîntul Gheorghe, a învins nemernicia comunismului. Însă, obiectiv vorbind, cum anume va fi influenţat restul lumii de schimbarea guvernului din cel mai sărac colţ al Europei? Guvern care, de orice culoare politică ar fi, este cît de cît evident că tot paiaţa Kremlinului va ajunge. În acelaşi stil, România se amăgeşte dintotdeauna cu ideea că ar conta cîtuşi de puţin în contextul internaţional sau la luarea deciziilor, fără ca nimeni să reuşească însă a identifica un răspuns decent la întrebarea „de ce i-ar păsa cuiva de România?“. Nimeni. Nici un argument viabil, nici o variantă de răspuns care să aibă potenţialul de a sta în picioare. Iar realitatea acestei irelevanţe te izbeşte în moalele capului imediat ce îţi scoţi nasul din lumea fandosită a cercurilor elitei (politice, culturale, economice ş.a.m.d.). Marile cotidiene din afară nu publică ştiri despre acea