Surpriza o fi enormă, dar Şahtior nu e fantastică
Sper că nu răpesc nici o secundă din bucuria noastră la victoria lui Poli, dacă voi observa, cu calm, că Şahtior nu mi-a apărut nici o clipă ca o echipă fantastică, extraordinară etc. Superlativele astea au alergat ca nebunele şi înainte şi după acel 2-2 din tur, ca acum, după acest 0-0, să fie invocate doar pentru a mai da încă o strălucire unei “enorme surprize”. Surpriza o fi enormă, dar Şahtior nu e fantastică, să ne intre bine în cap, fără să ne pierdem din plăcerile izbînzii. Şahtior e o foarte bună echipă din Estul Europei, cu tot ce înseamnă asta cînd ne gîndim la fotbalul din Vestul şi Sudul aceluiaşi continent. La cîte mingi i-au lăsat deliberat să joace Poli, o echipă fantastică nu avea probleme. Pînă la fantasticul unei Barcelone, Liverpool sau Manchester mai are… Mie mi se pare serios argumentul lui Mircea Lucescu, că Şahtior a pierdut la Doneţk calificarea prin lejeritatea cu care au tratat-o pe Poli şi dacă e de omagiat ceva nou în triumful timişorean e tocmai faptul că nu mai poate fi subapreciată de seniorii europeni mai mari sau mai mici. În fond, Neluţu Sabău l-a învins pe nea Mircea conform tuturor lecţiilor luceştiene: apărare strică pînă la eroic şi antijoc, obsesia rezultatului şi nu a spectacolului, la inferioritate tehnică - superioritatea tactică a aglomerării în 9-1-1. Încă merge în Est şi de multe ori chiar în Vest.
În aceste condiţii, cea mai consistentă idee printre ovaţiile şi leşinurile de bucurie cred că îi aparţine lui Sabău: “Ne va fi greu să ne păstrăm umilinţa”. E sigur că omul ştie ce spune. Cu un amendament. Poli nu mai trebuie să folosească atît de des cuvîntul umilinţă. Poli, miercuri, a urcat o treaptă în demnitatea ei sportivă. Personal, în semn de elogiu, renunţ să-i mai imput, cum am făcut-o de un an, tur-returul cu Partizan. Gata cu perioada aia! În afara lu
