Anul acesta, Festivalul internaţional al şahului tulcean, derulat în perioada 1-5 august, a cuprins două secţiuni, un turneu de şah pentru copii cu vârste până în 12 ani, care face parte din calendarul Grand Prix junior şi unul de seniori.
Competiţia juvenilă, la care au participat 31 de şahişti de la 16 cluburi din Sibiu, Mangalia, Constanţa, Bucureşti, Teleorman, Galaţi, Tulcea şi Brăila a fost dominată de reprezentanţii clubului Orizont 64, elevii instructorului Ionel Balcan reuşind să obţină trei locuri întâi şi un loc patru.
Grand Prix-ul de juniori a fost câştigat de Gabriel Voicu, jucător de categoria I, CIV 704, elev în clasa a IV-a a Şcolii Mihu Dragomir.
Favorit numărul doi, elevul instructorului Ionel Balcan, a învins-o în prima rundă pe Anca Boncea din Bucureşti, iar în următoarele două runde a câştigat în faţa gălăţenilor Eduard Brudiu şi Gabriel Popa. Reprezentantul clubului Orizont 64 l-a învins în runda a patra pe Alexandru Codreanu din Sibiu, după care a cedat în faţa favoritului numărul unu, Mihai Covaci din Mangalia, un jucător cu ELO 1704.
Runda a şasea i-a adus faţă în faţă pe şahiştii de la Orizont 64, Gabriel Voicu şi Victor Mocanu, ambii cu câte 4 puncte acumulate, iar după patru ore de joc, victorios a ieşit Voicu.
Surpriza turneului s-a produs în ultima rundă, una în care Covaci a pierdut în faţa lui Brudiu, iar Voicu a câştigat partida cu tulceanul Liviu Prajovski şi astfel brăileanul s-a clasat pe primul loc, cu 6 puncte din 7 partide, locul al doilea i-a revenit lui Covaci 5 1/2 puncte, al treilea lui Brudiu, care a realizat acelaşi punctaj, iar pe patru s-a clasat Victor Mocanu.
Reprezentantul clubului Orizont 64, Victor Mocanu, şi-a luat însă revanşa la turneul blitz, pe care l-a câştigat cu 7 puncte din tot atâtea partide disputate.
Daniel Marţian s-a remarcat în turneul de seniori @