Pentru al treilea episod din serialul ghidurilor de călătorie capital.ro ne-am oprit ceva mai aproape, la vecinii noştri de la sud de Dunăre, bulgarii. Bulgaria reprezintă una dintre cele mai accesibile destinaţii de vacanţă pentru turiştii români, motiv pentru care vizitatorii din ţara noastră abia dacă percep faptul că se află în altă ţară, în special pe litoral, unde până şi meniurile de la unele restaurante sunt în limba română. Pentru că este atât de aproape, ce
Pentru al treilea episod din serialul ghidurilor de călătorie capital.ro ne-am oprit ceva mai aproape, la vecinii noştri de la sud de Dunăre, bulgarii. Bulgaria reprezintă una dintre cele mai accesibile destinaţii de vacanţă pentru turiştii români, motiv pentru care vizitatorii din ţara noastră abia dacă percep faptul că se află în altă ţară, în special pe litoral, unde până şi meniurile de la unele restaurante sunt în limba română.
Pentru că este atât de aproape, cei mai mulţi dintre turiştii români aleg să viziteze Bulgaria cu maşina personală. Pentru că cea mai mare parte a vacanţelor românilor în Bulgaria vizează Litoralul, trebuie menţionat faptul că, pentru a ajunge la staţiunile de malul bulgăresc al Mării Negre, există două rute mai la îndemână.
Poţi ieşi din ţară pe la Ruse, unde trebuie însă să plăteşti taxa de pod - 25 de lei la dus şi 6 euro la întors -, potrivit informaţiilor furnizate de Ambasada Bulgariei. A doua opţiune este cea prin care laşi în urmă litoralul românesc, cu ieşire pe la Vama Veche.
Vigneta, „obligatoriu” luată de la graniţă
Pentru oricare dintre variante, trebuie să te „înarmezi” cu vignetă bulgărească de la oficiile situate la frontieră, chiar dacă personalul de la graniţă te va asigura că nu-i nicio problemă dacă o achiziţionezi de la prima benzinărie, sub pretextul fluidizării traficului la trecerea hotarului. După păţaniile povestite de