Credincioşii se pot curăţa spiritual în timpul postului la Mănăstirea Bârsana şi pot să-l cunoască mai bine pe Dumnezeu.
Până la finalul postului „Sfintei Maria” mai este aproximativ o săptămână. Cei care simt nevoia să-şi mai ia de pe umeri păcatele şi să se regăsească spiritul o pot face la Mănăstirea Bârsana, locul unde credincioşii pot face cunoştinţă cu Dumnezeu.
Aparţinând de Episcopia Maramureşului şi Sătmarului, mănăstirea se află aproape de malul Izei, în comuna Bârsana la aproximativ 87 de kilometri de Baia Mare. Locul reprezintă un complex monahal remarcabil prin faptul că aici este concentrată arta cioplitului în lemn din Ţara Maramureşului.
Lăcaşul de cult cuprinde mai multe construcţii, toate aflate sub îndrumarea stareţei Filofteia Oltean. Biserica mănăstirii, aflată la circa 100 de metri de stăreţie şi de chiliile obştii are 57 de metri înălţime, 23 de metri lungime şi 12.5 metri lăţime, iar la subsolul ei se află un frumos paraclis.
Paradis pământesc
Intrarea în mănăstire se face pe sub turnul clopotniţei, de la care porneşte aleea pietruită şi străjuită cu flori ce duce până la palatul stăreţiei, o construcţie supraetajată, remarcabilă transpunere a stilului maramureşean. Pe pajiştea din stânga a aleii se află un altar de vară şi un mic agheasmatar, iar în partea dreaptă, la o oarecare distanţă sălăşluieşte
Casa Artistului, o vilă destinată să găzduiască pentru repaus şi creaţie, meşteri şi cărturari ai frumuseţii sacre. Mănăstirea are şi un atelier de pictură pe sticlă şi lemn, pictate chiar de Maica Stareţă. Cei care vor să-şi găsească liniştea sufletească o pot face cu uşurinţă între zidurile mănăstirii, în lăcaşul sfânt.