Am inceput sa citesc opera lui Gene Wolfe cu primul volum din Cartea Soarelui Nou (Umbra tortionarului, Leda, 2009, traducere de Irina Horea) si am devenit pe data fan al scriitorului american. Cum aparitia volumului al doilea al acestei serii e prevazuta pentru inceputul toamnei, am atacat primul volum al seriei urmatoare (in cronologia publicarii editiilor originale), Cartea Soarelui Lung. Este vorba despre De partea intunecata a Soarelui Lung (Alexandria, 2008, traducere de Antuza Genescu).
Ei, si aici am avut probleme. Cu toata admiratia pe care o am pentru Gene Wolfe, trebuie sa recunosc ca aceasta a doua lectura a fost mult mai dificila, din cauza neglijentei manifestate de editor. Nu degeaba, in pagina de garda nu este pomenit numele redactorului, asta insemnând fie ca nimeni nu vrea sa-si asume „redactarea", fie ca nici n-a existat asa ceva, iar textul publicat este doar forma (neglijenta si ea) oferita de traducatoare. Multe cuvinte lipsa (sau in plus) – nu mai vorbesc de litere! -, inconsistenta formelor pronumelor – ba feminin, ba masculin pentru acelasi obiect – si altele care fac dificila lectura, dar dragostea de Gene Wolfe este mare si fanul F&SF trece multe cu vederea. Asa ca am dus lectura pâna la sfirsit.
De partea intunecata a Soarelui Lung pare a fi jumatate dintr-o carte, de fapt, iar finalul vine in sprijinul acestei afirmatii. Am vazut ca volumul al doilea incepe fix in momentul in care se termina primul volum. Au si fost publicate impreuna intr-un volum omnibus numit Litany of the Long Sun, in 1994. Unii vorbesc chiar despre „un singur roman in patru volume", referindu-se la intreaga serie a Soarelui Lung (celelate doua volume ale seriei au fost si ele publicate impreuna sub titlul Epiphany of the Long Sun in 1997). Poate câteva rânduri explicative din partea editurii n-ar fi stricat, in afara prefetei lui Michael Andre-Driussi,
