Pentru a zecea oară în Sicilia; de data asta la o nozze, un pretext să revăd locuri dragi. O nepoată, Graziella, jurnalistă, se mărita cu un Giuseppe, sicilian atipic, înalt, de stirpe normandă, şaten, cu ochii deschişi, amândoi bine şcoliţi, cu masterate. Am spus: urmaş al vikingilor pe insula cu fizionomii atât de diverse. Cândva, Palermo, după dominaţia arabă, a fost o mare capitală normandă în Mediterana, urmele sunt peste tot: în piatră, în oameni.

Experienţă inedită, nu merg la nunţi; obligaţie de familie dar şi expediţie de plăcere undeva, în umbra Muntelui Magnific, la Aci Castello, pe malul Mării Ionice, în preajma Ciclopilor lui Homer, numiţi şi faraglioni acum, stânci ţâşnite din azuriul limpede, aruncate de orbul Polifem după obraznicul Ulise, cum spune legenda. Poveştile acţionează ca o piatră filozofală asupra locurilor; le conferă aura necesară şi fac bine la toată lumea. De altfel, în Sicilia, în puzderia de aşezări minuscule, în toate, credinţa îţi poate dovedi cu probe, mereu la timpul trecut, existenţa miracolelor. Sicilienii n-au nici o problemă în a armoniza fericit închipuirea cu lumea reală. Spaţiul e, fireşte, mitologic; sacralitatea pâinii, a vinului şi undelemnului, ca şi în Grecia, colonizatoarea insulei, rămâne indestructibilă: ca şi clanul familial.

Chiar lângă catedrala din Aci Castello, unde s-a oficiat căsătoria, se înalţă, în mare, un faraglioni continuat în vârful trufaş cu o cetate normandă, punct de observaţie strategic în vremuri tulburi, azi doar un spectacol de piatră pentru nuntaşi costumaţi la patru ace; blitzuri, maşini de lux, mireasa frumoasă, un preot deloc ezoteric, cam glumeţ, pragmatic, fără tămâie şi cădelniţă; drum bun în viaţă, într-o Italie scandaloasă, nedemnă de înaintaşi, cu un Berlusconi corupt de amante tinere; încă o prelegere că ne tragem din romani, n-are rost să mai insist. în