Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Perşinari, satul rămas aproape pustiu după ce mai bine de o treime dintre locuitori au plecat în Spania

Publicat in Adevarul, vineri 7 august 2009 · ·

În două comune din apropierea Târgoviştei, unul din trei locuitori e plecat în străinătate. Cei mai mulţi muncesc în Spania. Citiţi despre locuitorii comunei dâmboviţene pe adevarul.es. Aproape 35% din locuitorii comunei dâmboviţene Perşinari sunt plecaţi de ani buni în Spania. Au mai rămas acasă bătrânii şi copiii. Exodul a început prin anul 2000. De la sfârşitul anului trecut, de când criza economică a început să lovească şi ţările occidentale, oamenii au început să vină acasă. Viceprimarul comunei, Horia Toma, ne-a spus că au venit, în general, cei care nu erau angajaţi peste graniţă cu forme legale.

Dacă întrebi pe oricine în comună dacă ştie persoane plecate în străinătate la muncă, o să înceapă să-ţi arate casele vecinilor, să-ţi spună de rude plecate care trimit bani acasă, la familii. Altminteri, satul este îngrijit, casele sunt arătoase, dar în faţa porţilor întâlneşti câţiva copii venind agale de la şcoală şi bătrânii pregătiţi să vândă câteva duble de cereale.

„Aş lucra şi pe 300 de euro aici”

Persoanele de vârstă medie s-au orientat către Spania, unde şi-au găsit mai uşor de lucru şi să-şi sprijine rudele lăsate acasă. Lucian Dumitru, un localnic de 47 de ani, ne-a povestit că lucrează în Zaragoza şi mai vine în ţară ca să vadă cum mai merg treburile acasă, în gospodărie, lăsată pe mâna soacrei. Ne spune că e cam greu acolo şi ar fi dispus să vină definitiv în ţară, dar „cine mai angajează oameni peste 45 de ani?”. Ar lucra şi pe 300 de euro, numai să stea acasă şi să nu mai fie nevoit să plătească pe chirie şi utilităţi trei sferturi din salariul primit acolo. În lipsa unei variante concrete de angajare, şi-a luat copiii şi nepoţii în Spania.

“Aici, dacă ai sărit de 45 de ani, nu te mai angajează nimeni. Am fetele cu copii cu tot în Spania. Cam tot satul e acolo. Unii au datorii la bănci acolo şi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou-născut dispărut dintr-o maternitate din Bacău. Polițiștii fac cercetări

HotNews acum 5 ore
Un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică, iar personalul medical a alertat autoritățile și sunt efectuate cercetări pentru găsirea copilului, a anunțat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Ba

Harghita: Un bărbat a murit, după ce a fost prins într-un tocător de furaje

News.ro acum 4 ore
Un bărbat de 40 de ani a murit, duminică, în judeţul Harghita, după ce a fost prins într-un tocător de furaje. ”Misiune de asistenţă persoană prinsă într-un utilaj agricol, în localitatea Jolotca, comuna Ditrău. La locul evenimentului s-a deplasat u

SuperLiga: FCSB, cu un pas mai aproape de titlu. Victorie mare pe terenul rivalei Rapid

HotNews acum 2 ore
FCSB s-a impus în derby-ul bucureștean cu Rapid, scor 2-1, în etapa a șasea a play-off-ului din SuperLiga. Duelul a avut loc în Giulești. Rapid – FCSB 1-2, în derby-ul etapei #6 din play-off Campioana en-titre a României a deschis scorul în minutul

Rusia trimite de urgență mai multe avioane în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului din portul Bandar Abbas

HotNews acum 10 ore
Președintele rus Vladimir Putin a ordonat trimiterea mai multor avioane de urgență în Iran pentru a ajuta la stingerea incendiului izbucnit în portul Bandar Abbas, a relatat duminică agenția rusă de presă de stat TASS, citată de Reuters. „La instruc

Bebelușul dispărut din maternitatea Spitalului Bacău, GĂSIT în casa unei tinere de 19 ani. Polițiștii au reținut suspecta

Gandul acum 3 ore
Este alertă la Spitalul Județean de Urgență Bacău, după ce un nou-născut a dispărut din secția de maternitate a unui spital din municipiul Bacău, duminică după-amiază. Polițiștii sesizați de către personalul medical au demarat cercetări pentru găsir

Administrația Trump sporește presiunea pentru un acord de pace între Rusia și Ucraina. Avertismentul lui Marco Rubio

HotNews acum 2 ore
Înalți oficiali ai administrației Trump au cerut duminică Rusiei și Ucrainei să avanseze în negocierile pentru un acord de pace, după întâlnirea între Donald Trump și președintele ucrainean Volodimir Zelenski, desfășurată sâmbătă la Vatican, scrie R

Alertă în Canada! Cel puțin 9 persoane au murit după ce o mașină a intrat în mulțime la un festival

Ziua Constanta acum 9 ore
Nouă persoane au fost ucise după ce un șofer a intrat în plin în mulțimea care participa la un festival stradal filipinez la Vancouver, a anunțat poliția, relatează AFP și Reuters, conform Agerpres.ro 'Până în acest moment putem confirma că nouă per

Informări publice - 28 aprilie 2025

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Primăria oraşului Zărneşti, cu sediul în Zărneşti, str. Mitropolit Ioan Meţianu, nr. 1, tel: 0268515777, fax: 0268222012, e-mail primaria@primaria-zarnesti.ro, legal reprezentată de Alexandru Lucian Igrişan în calitate de primar, anunţă publicul int

Marco Rubio spune că trebuie să se ajungă cât mai curând la un acord de pace Rusia-Ucraina

News.ro acum 5 ore
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că un acord de pace între Rusia şi Ucraina trebuie să fie semnat în curând, adăugând că administraţia Trump îşi va petrece următoarea săptămână încercând să hotărască dacă va continua să fie mediato

Ce este „Executive Branch”, clubul pentru ultrabogați creat de fiul lui Donald Trump. Intrarea costă peste 500.000 de dolari

Libertatea acum 5 ore
Donald Trump jr, investitorul Omeed Malik și alți parteneri lansează un club exclusivist, accesibil doar pe bază de invitație, cu o taxă de aderare de peste jumătate de milion de dolari, potrivit unei invitații obținute de Politico și a două surse a

Vremea

București
acum

lun.

7°/18°
mar.

6°/18°
mie.

8°/22°
joi

13°/23°
Iasi
acum

lun.

4°/19°
mar.

6°/20°
mie.

11°/23°
joi

15°/22°
Constanta
acum

lun.

6°/12°
mar.

9°/12°
mie.

7°/14°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

6°/18°
mar.

8°/20°
mie.

9°/21°
joi

11°/21°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/18°
mar.

10°/21°
mie.

10°/22°
joi

12°/23°