Dimensiunile şi forma unei ţări par date o dată pentru totdeauna - cel puţin aşa credeam la lecţiile de geografie. în Europa şi în bazinul mediteranean, acolo unde timp de secole popoarele s-au terorizat şi s-au masacrat reciproc pentru stăpînirea cîtorva mii de kilometri pătraţi - frontierele se prezintă astăzi definitiv fixate; imaginăm acum ţările europene cu forma şi cu suprafaţa lor, ca pe nişte efigii istorice bine fixate. Dar dacă ieşim din Europa şi ne îndepărtăm de Mediterana? Ne întîmpină o cu totul altă realitate.

În Africa, harta majorităţii ţărilor s-a desenat abia în ultimele decenii; nici cel mai silitor elev n-ar fi în stare să identifice cu exactitate statele africane formate din fostele colonii engleze şi franceze, să le deseneze conturul, să spună ce oraş e capitala. în Asia, imperiile au fost săpate pe hartă cu milenii în urmă, schimbările de frontieră s-au petrecut rar şi au avut aerul unor prăbuşiri tectonice. Iar în America, desenarea hărţilor a ascultat, după toate aparenţele, de reguli complet diferite, de fantezii aproape estetice.

Uriaşa Brazilie contemporană, de exemplu, n-a însemnat la început decît cîteva puncte izolate pe imensa coastă a Atlanticului, cîteva mici aşezări portugheze întoarse toate cu faţa spre Ocean, adică spre locul de unde sosiseră colonizatorii. Aceste puncte de reper în necunoscut s-au numit mai tîrziu Salvador, Belém, Rio de Janero, Săo Paulo (pentru a folosi numele de astăzi ale oraşelor respective), dar aşezările trăiau într-o atmosferă de fortăreţe izolate: dincolo de ele, se întindeau necunoscutul şi pericolele. Trebuie să aşteptăm finalul secolului al XVII-lea pentru ca portughezii să se aventureze dincolo de cetăţile de la ţărm, înconjurate cu şanţuri de apărare, după moda medievală. Timp de aproape două sute de ani, oamenii nu s-au prea mişcat de pe coastă - şi atunci cînd au