A p r i l i e 1 9 9 6
Luni, 1. Lucrat bine toată dimineaţa, graţie lui Ionel Am. care-mi duce articolul la ziar, scutindu-mă să ies. Totuşi nu termin.
Telefon de la Iv M. Vrea să vină într-una din zile, pe la patru, când l-ar aduce fiul cu maşina, ca să nu plătească buzul. Ora nu prea-mi convine şi el îşi dă seama. Rămâne să mai vorbim în funcţie şi de perfuziile mele.
Seara, convorbire cu dr. N. Am putea începe perfuziile chiar mâine, dar trebuie să vadă dacă are toate componentele coctailului. Să trec pe acolo mâine, pe la zece. Va fi, deci, iar o zi ratată.
Marţi, 2. De la zece la spital, unde, în afară de a întinde poveştile cu doctorii, n-am făcut nimic: n-au deocamdată vitamina C 500. Rămâne pe după Paşti. D.m. se înnorează şi se stârneşte vânt mare.
Miercuri, 3. În ziar, vestea morţii lui Victor Şuiaga, la 97 de ani, fost prefect şi coleg întru cetăţenia de onoare. Îl vedeam duminica venind de la biserică, întotdeauna împreună cu P. Mai tânăr acesta, îi purta de grijă, dar s-a dus înaintea lui. Păşeau încet, sprijiniţi în bastoane, şi din cinci în cinci paşi se opreau pentru a-şi putea depăna mai bine poveştile. Restul zilei îl petrec terorizat de gândul că i-ar putea veni cuiva ideea să-mi ceară să vorbesc la înmormântare, mâine la unu. La 4.30 a sunat telefonul, insistent, în două reprize, dar n-am răspuns. Apoi nu s-a mai întâmplat nimic.
Vineri, 5. După 12, la înmormântarea domnului Şuiaga. Cinci preoţi în frunte cu prota, dar lume puţină, cei mai mulţi seniori. Primarul şi viceprimarul. Încolo nici o oficialitate, nici unul dintre politicienii patrioţi, mari în gură, nici un culturnic din cei ce-l tot solicitau să vorbească despre Unirea de la 1918, nici un istoric, în afară de F. de la Arhive, nici un ziarist din cei ce se mândreau cu colaborarea lui. E, în schimb, dr. Lö
