Prezent vineri la Ziua Fermei Horticole din localitatea Arăneag din judeţul Arad, preşedintele Traian Băsescu a primit din partea unui expozant un „ceai antifoame”, după care l-a dat unui agent SPP, şeful statului replicându-i după ce a râs, că acesta ar fi fost bun înainte de 1989. Un localnic a îndrăznit să-l întrebe pe preşedinte dacă şi-a luat „Viagra de Arad”, întrebare la care acesta a zâmbit doar şi şi-a continuat drumul. Ulterior, localnicul a declarat ziariştilor că se referise la ţuica de prune, „o delicatesă care ştim că îi place la preşedinte”.
Traian Băsescu a ţinut şi un discurs cu privire la situaţia agriculturii româneşti, spunând că avem potenţial de a hrăni 80 de milioane de persoane, dar importăm 70% din mâncare, şi că am fi trecut mult mai uşor peste criză dacă am fi avut grijă de acest sector în ultimii 20 de ani. „Din păcate, cifrele de anul trecut ne arată că noi, numai 20 de milioane de români, am importat 70% din mâncarea pe care am consumat-o. Acest adevăr este, probabil, semnalul cel mai puternic că trebuie să ne reorientăm politicile”, a afirmat şeful statului. De asemenea, Băsescu a mai precizat că impactul crizei economice ar fi fost mult mai mic dacă sistemele de irigaţii ar fi funcţionat pe suprafeţe mai mari, dar şi dacă industria alimentară ar fi fost capabilă să valorifice producţiile agricole. Pe lângă toate acestea, preşedintele a dat asigurări că se va implica personal pentru punerea în valoarea atât a agriculturii, cât şi a turismului, şi că pentru anul viitor, bugetului agriculturii îi va fi acordată o mai mare atenţie. (A.G.)
Prezent vineri la Ziua Fermei Horticole din localitatea Arăneag din judeţul Arad, preşedintele Traian Băsescu a primit din partea unui expozant un „ceai antifoame”, după care l-a dat unui agent SPP, şeful statului replicându-i după ce a râs, că acesta ar fi fost bun înainte de 1989. Un loca