Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Codaşi la consumul de apă minerală

Publicat in Adevarul, vineri 7 august 2009 ·

Un român bea 45 de litri de apă minerală pe an, în timp ce media UE este de 120 de litri.Piaţa internă a apei are un potenţial imens de dezvoltare, motiv pentru care criza nu a afectat vânzările producătorilor. Doar vremea rea din iulie le-a dat bătăi de cap. Românii preferă în continuare apa de la robinet, dovadă că, în medie, consumul de apă minerală este de trei ori mai mic decât în UE. Astfel, un român bea, anual, aproximativ 45 de litri de apă minerală, comparativ cu 120 de litri, consumul mediu european.

„Piaţa locală are un potenţial imens de dezvoltare“, declară Octavian Creţu, directorul general al Romaqua, cel mai mare producător de apă minerală din România şi deţinătorul brandurilor Borsec şi Aquatique.

Avantaj pentru producătorii locali

Consumul redus de apă se pare că a fost un avantaj pentru producătorii deja existenţi deoarece criza nu le-a afectat până acum afacerile. „Noi am fost afectaţi doar de vremea rea şi ploioasă din ultimele luni, care au micşorat vânzările de apă şi de băuturi răcoritoare“, completează Creţu.

De aceeaşi părere sunt şi reprezentanţii Coca-Cola HBC - îmbuteliatorul brandurilor Dorna, Poiana Negri şi Izvorul Alb - care spun că vânzările din primul semestru sunt similare cu cele de anul trecut. „Din luna aprilie îmbuteliem încontinuu, aproximativ la acelaşi nivel din 2008“, a declarat Bogdan Nuţu, directorul fabricii Poiana Negri din Vatra Dornei.

Producătorii de apă minerală cred că, în România, consumul va creşte substanţial în anii următori şi că totul depinde de evoluţia nivelului de trai „Este extrem de important să îţi poţi permite să cumperi apă îmbuteliată şi să nu mai bei de la robinet. Consumul va creşte direct proporţional cu salariile“, explică Marian Naiman, directorul de calitate al Coca-Cola HBC România şi Bulgaria.

Strategii de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cum va fi vremea la început de an. Prognoza pentru următoarele 4 săptămâni

Ziare.com acum 54 minute
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite, în săptămâna 30 decembrie 2024 - 6 ianuarie 2025, în toată ţara, anunţă vineri, 27 decembrie, meteorologii. Săptămâna 30.12.2024 – 06.01.2025 Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele spe

Cutiile negre ale avionului din Azerbaidjan prăbuşit, recuperate, în timp ce întrebările privind implicarea rusească se adună. Ce se ştie până acum

News.ro acum o ora
Primele indicii sugerează că un sistem rusesc anti-aerian ar fi putut doborî avionul de pasageri care s-a prăbuşit în Kazahstan, a declarat un oficial american pentru CNN, în timp ce autorităţile au recuperat o a doua cutie neagră despre care speră

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum o ora
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Chinezii au lansat mașina cu autonomie-record de peste 2.300 de km. Cât costă noul sedan hibrid Chery | Video

Libertatea acum 25 minute
Producătorul chinez de automobile Chery a lansat un nou model hibrid cu încărcare la priză (PHEV), care stabilește noi recorduri în industria auto, informează publicația Profit.

Un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, susţine Coreea de Sud

News.ro acum 2 ore
Agenţia de spionaj din Coreea de Sud a confirmat relatările ucrainene conform cărora un soldat nord-coreean rănit a fost capturat de forţele ucrainene, în ceea ce ar putea fi prima captură de acest fel de când Phenianul a trimis forţe de luptă pentr

A fost cutremur în această dimineață în România! Ce magnitudine a avut

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 27 Decembrie 2024, la ora 03:47:53 (ora locală a României), s-a produs în ZONA SEISMICA VRANCEA, BUZAU un cutremur slab cu magnitudinea ml 3.5, la adâncimea de 114.3 km.Intensitate: I Potrivit INFP, cutremurul s-a produs în apropierea urm

Jumătate din SUA sunt expuse unui risc ridicat de deficit de energie în următorul deceniu, spune o autoritate de reglementare

News.ro acum o ora
Aproximativ jumătate din Statele Unite sunt expuse unui risc crescut de deficit de alimentare cu energie în următorul deceniu, care ar putea duce la întreruperi şi la măsuri de conservare a energiei electrice, potrivit North American Electric Reliab

Mastercard: Vânzările cu amănuntul de sărbători din SUA sunt mai mari decât anul trecut

News.ro acum o ora
Cumpărătorii de sărbători din Statele Unite şi-au deschis portofelele în ultimul moment în căutarea unor oferte bune pe platformele online, făcând achiziţii semnificative de îmbrăcăminte, electronice şi bijuterii, în semn că finanţele populaţiei răm

„El mi-a propus acest lucru”. Vladimir Putin dezvăluie că Joe Biden a propus amânarea aderării Ucrainei la NATO în 2021

Mediafax acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, în cadrul unui briefing de presă, că preşedintele american Joe Biden ar fi propus amânarea aderării la NATO pentru 10-15 ani. Întâmplarea s-ar fi produs cu un an înainte de invazia rusă în Ucraina, în 2021.

Mesaj Ro-Alert în a doua zi de Crăciun la Tulcea! Țintă aeriană de mici dimensiuni, detectată în zona Chilia Veche

Ziua Constanta acum 2 ore
Sistemul de supraveghere radar al Armatei României a detectat joi, 26 decembrie, la ora 21.04, într-o zonă aflată la aproximativ 15 km est de localitatea Chilia Veche, județul Tulcea, un semnal de țintă aeriană de mici dimensiuni, care se deplasa pe

Vremea

București
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

vin.

0°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/5°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-0°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/5°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/5°