Lucian Blaga spunea că există două lucruri pe care nu le simţim, dar fără de care nu putem trăi: aerul şi istoria. Aş mai adăuga un al treilea – cultura. Fostul meu coleg de la Jurnalism, Arie Matache, Dumnezeu să-l odihnească, nu obosea să le repete studenţilor: "Măi, copii, fără Goethe, am fi numai biologie".
Fără cultură, omul ar fi, intr-adevăr, numai biologie. Asemenea aerului şi istoriei, nu simţim cultura decât in absentia. Suntem ceea ce suntem graţie modelării noastre in formele culturii lumii. Propoziţiile de mai sus sunt nişte truisme atâta vreme cât lumea funcţionează normal. Le descoperim sensuri adânci, existenţiale, devin probleme de supravieţuire, libertate şi umanism atunci când vremurile o iau razna şi omul este redus la funcţiile sale vitale, interzicându-i-se dimensiunea spirituală. Parcă lui Goebbels, ideologul lui Hitler, i se atribuia această monstruozitate: "Când aud cuvântul cultură, imi vine să pun mâna pe pistol". Cu toate că şi Hitler, si Goebbels sunt numai amintiri urâte, spiritul lor malefic a supravieţuit, ba tinde chiar să devină o modă a timpurilor noastre, pentru că multe atitudini, comportamente sau judecăţi sunt consecinţe ale acestui tip de gândire. Inlocuirea culturii cu divertismentul, spectacularizarea –şi, deci, superficializarea – oricărui act cultural este partea cea mai vizibilă. Aşezarea culturii pe ultimul loc pe lista preocupărilor guvernanţilor, reducerea până la dispariţie a dimensiunii culturale din actul educaţional (fie că acesta se produce in familii, fie că se exercită in instituţii) sunt mai puţin resimţite acum, dar vor deveni dramatice, in opinia mea, peste câţiva ani.
Grav este că de la catedră – de la o catedră universitară – cineva teoretizează - şi de pe poziţia sa impune - un mod de a gândi goebbelsian, neobosind a le repeta studenţilor: "Nu aveţi nevoie de cultură, aici trebuie să in
