Nu intenţionez, în aceste rânduri, să fac un portret al lui Simone Boué. Aş vrea să spun doar că, în cazul lui Cioran, ea a fost nevăzutul din spatele reuşitei. Mai întotdeauna eroul de la rampă are în umbră pe cineva care-i veghează paşii. Isprăvile eroilor homerici beneficiau din culise de gesturile prevenitoare ale unor zei care îi protejau. Ei interveneau luând când forma unui nor, când chipul unei păsări, când pur şi simplu abătând, cu un gest invizibil, traiectoria lăncii sau a unei săgeţi sau, dimpotrivă, ducându-le la ţintă. Îngerul îndeplineşte mai târziu şi el această funcţie, de ocrotitor (ce scapă privirii) al celui pe care-l are în grijă. Frumuseţea e că în viaţa oamenilor de seamă apare mai întotdeauna cineva care, în deplină discreţie, creează, întocmai ca zeii şi îngerii pentru faptele eroilor lor, condiţia "operei", posibilul ei. El este cel care dă fără să aştepte nimic, care nu e aplaudat de nimeni şi a cărui trecere pe pământ rămâne cel mai adesea neobservată.

Cioran a trăit o vreme din burse, dar adevărata lui bursă, primită prin voia destinului şi pe viaţă, poartă numele "Simone Boué". Văzându-l pe Cioran în repetate rânduri, mai ales după 1990, am ajuns să o cunosc şi pe ea. Mon amie, o prezenta Cioran. Frumos era că-l iubea pe Cioran tachinându-l oarecum la tot pasul, alintându-l cu povestirea unor scene care-l priveau, pe care le asculta amuzat, dar din care el, Cioran, nu ieşea întotdeauna glorios. Avea un simţ al umorului care-l egala pe cel al lui Cioran şi, uneori, ascultându-le schimburile de replici, aveai senzaţia unui adevărat recital de fineţe şi bun-gust. Am cinat de mai multe ori împreună. Când am rugat-o, în 1994, să facem un scurt interviu filmat (Cioran era internat la spitalul Broca, iar eu s-a nimerit să fiu la Paris în acelaşi timp cu Sorin Ilieşiu, pe care Simone îl cunoştea din vremea filmărilor făcute cu