Vârsta de aur

Chiar nu mai este nimic de făcut. Lunec.

De fapt mă rostogolesc la vale ca o sanie

Fără omăt fără tălpi fără ţintă. Şi ani vor trece

Până - din nou - voi atinge apogeul vârstei de

aur.

Să-i cânt iar şi din nou: Melancolie tandreţea

mea

Şi tu tristeţe rău înţeleasă şi deasă şi rea.

Căci între una şi alta mai e ceva:

Hohotul cel sinistru de la fereastră.

Noaptea pe întuneric îi aud inervat

Tusea tabacică a iubitei soţii ea doarme

Ea spune că tu visezi - nu vezi?

Ea care nu a visat niciodată.

Chiar nu mai este nimic de făcut. Prea multe

s-au adunat; prea uşoare au devenit multe

şi toate împleticite semănând cu altcineva.

Cârja care nu vrea să ne mai sprijine sau ajute.

O rugîciune

O rugăciune Maicii preacurate

Sfinţeniei sau vărului Ioan

Cel ce ne botezase în Iordan

Plătind cu capul dansul Salomeei.

Dezmăţul ce revine ciclic şi nu stă

Mai actual ca astăzi mâine pentru că

Plăcerea şi Puterea sunt surori

Care ucid de seara până-n zori.

Acoperind de-a valma orice gând

Al zorilor trecând la rând

Găsindu-ne smeriţi în rugăciune

Sătui de vuiete şi alungaţi de lume.

Astronauţi inegali

Prietenul meu Cezar atât de vehement cu nedreptatea

Din fragedă pruncie şi până la mormânt.

Tineri eram la Baaad şi-n-tot ţinutul Canaan

Fiecare dotat cu norocul şi determinarea lui.

Când am survolat primul fără antrenament spaţiul

Ca să ating globul de aur al lunii şi-n tot acest

timp

Prietenul meu se antrena singur la trapez fără

plasă

Din exerciţiul meu am produs fireşte un ecou de

arhivă