Nici nu începuse bine sezonul fotbalistic din România şi deja mai-marii fotbalului românesc aruncau în stânga şi în dreapta cu propuneri şi hotărâri administrative, care să liniştească huliganii din această ţară. Nu le picaseră deloc bine federalilor incidentele din ultima etapă şi de la finala Cupei. Şi asta pentru că, în momentul în care Dragomir şi-a văzut promulgată celebra sa lege (singurul lucru pe care l-a făcut efectiv în fotbal), acesta avea impresia că o să pună lucrurile la punct. Nu suntem noi, românii, o naţie de războinici, dar mediul fotbalistic a rămas propice exprimării tuturor frustrărilor din viaţa reală. Astfel, Mitică a văzut cum, într-un an în care toţi s-ar fi gândit că „huliganii“ aveau să se potolească şi să devină majoreto-susţinători, cei vizaţi de lege s-au înmulţit precum ciupercile după ploaie. Fenomenul, ca orice chestie prohibită tinerilor, a prins mai ales la puşti, aşa că amenzile şi dosarele penale au curs pe bandă rulantă.

Înnebuniţi şi speriaţi că proscrişii or să le dea „foc“ la scaunele sus-puse, şi-aşa şubrezite de mizeriile şi şmecheriile făcute în trecut, federalii au mai băgat un proiect. Acesta dă liber abuzurilor jandarmeriei şi le taie cluburilor orice legătură pe care acestea ar fi putut-o avea cu propriii suporteri în exterior. Prin legătură nu mă refer la finanţarea deplasărilor sau orice alte ajutoare primite ca să mănânce şi gura „frăţicilor“ ceva. Prin legătură vreau să indic situaţia cluburilor care nu-şi abandonează suporterii prin secţiile de poliţie sau modul prin care oficialii se interesează de propria galerie, când bodyguarzii sau firmele de pază ale finanţatorului gazdă fac practică pe ea şi chiar şi momentele când cluburile au măcar bunul-simţ să nu îşi lase neprotejată galeria în fieful celor mai mari rivali, asigurându-i o protecţie decentă.

Prin ultima hotărâre, Mitică şi ai lui au dat de fapt