Gîndindu-mă cum l-aş putea caracteriza succint pe Alexandru Paleologu, m-am oprit la următoarea formulă: e opusul lui Monsieur Homais, faimosul personaj flaubertian care era, în cuvintele eseistului nostru, "prostul absolut, sigur de sine şi pozitivist, prost ştiinţific, fals om cultivat, un fel de tęte de fil al stîngii intelectuale occidentale". Departe de morga autorităţii suverane, de prezumţia omniscienţei, de pozitivismul transferat pe meleagul umanioarelor, de gauchismul perfid ori numai bornat care a făcut atîtea ravagii, autorul Interlocuţiunilor se plasează în spaţiul unei inteligenţe acute, gata a sfîşia vălurile prejudecăţilor, orientate de un moralism pururi chemat în ajutor. Un moralism sceptic, dar mai cu seamă jubilant. Avînd oroare de convenţiile uzate, de toate formalismele, de pedanterie (Goethe socotea că pedanteria e "în fond un diletantism"!), Al. Paleologu se pronunţă în numele unui "bun simţ" intratabil care e naturaleţea spiritului. Dispunînd de o solidă formaţie şi informaţie culturală, nu ezită a veşteji "gustul" teoretizării, atît de curent, "al inventării de teorii şi de simboluri şi de structuri ritualice", ce îi apare "arbitrar" în extinderea sa peste limitele acceptabile: "Ambiţia scientistă în domeniul umanist provine dintr-o confuzie şi dintr-o spărtură foarte nocivă, dar care s-a produs anume, ideea că există două zone etanş separate, zona spiritului ştiinţific şi zona culturii umaniste, care nu comunică între ele. De fapt, un spirit format trebuie să fie apt pentru ambele zone". Exemplificînd prin opoziţia dintre Gerard Genette, care "are ceva de spus şi o spune frumos", şi Jean Ricardou, "un neoscolastic intolerant, un tehnocrat închistat, cu un fel de fanatism jacobin pentru rebarbativele lui categorisiri, care nu pot duce la nici un fel de rezultat, de spor în înţelegerea fenomenului literar, deşi omul este inteligent şi cu