Programul Bursa Specială „Guvernul României” (BSGR), în care statul a investit peste 6 milioane de euro, este practic blocat de un an de zile, pentru că noua guvernare nu a validat, conform legii, membrii comisiei care girează programul. În lipsa avizelor comisiei, mai mulţi tineri bursieri se află în situaţia de a-şi întrerupe studiile în străinătate în această toamnă. De mai bine de un an de zile, pentru cei aproape 50 de tineri care beneficiază momentan de Burs
Programul Bursa Specială „Guvernul României” (BSGR), în care statul a investit peste 6 milioane de euro, este practic blocat de un an de zile, pentru că noua guvernare nu a validat, conform legii, membrii comisiei care girează programul. În lipsa avizelor comisiei, mai mulţi tineri bursieri se află în situaţia de a-şi întrerupe studiile în străinătate în această toamnă.
De mai bine de un an de zile, pentru cei aproape 50 de tineri care beneficiază momentan de Bursa Specială „Guvernul României” emoţiile încep, invariabil, cu o lună-două înainte de începerea unui nou semestru. Dar nu rigoarea academică a renumitelor instituţii de învăţământ superior din vestul Europei şi din America de Nord la care studiază le dă bătăi de cap tinerilor bursieri, ci instituţiile abilitate de statul român să se ocupe de managementul proiectului.
Şicanelor administrative din ţară şi tergiversărilor legate de plăţile către beneficiari şi către universităţile la care studiază aceştia li s-au adăugat de curând incertitudini majore legate de cadrul de desfăşurare a programului care îşi propunea, în 2004, să revitalizeze corpul managerilor din sectorul public românesc.
Deşi are de discutat memorii şi petiţii depuse din luna aprilie, Comisia Bursa Specială „Guvernul României” (CBSGR), organismul care trebuie să avizeze şi să supravegheze activitatea academică a bursierilor, nu se poate întruni. Conform legii