Poliţiştii susţin că „Parcarea interzisă“ de pe strada Victoriei nu-şi are rostul, dar Poliţia Comunitară face de zor procese verbale
Piteştenii care îşi lasă maşinile în faţa fostului Regocom riscă să plătească peste 450 de lei ca să le recupereze. Asta în condiţiile în care semnul este inutil după cum spun poliţiştii.
Situată în zona centrală, strada Victoriei era cândva intens circulată. Aici funcţiona Regocomul, o regie care presta activităţi de gospodărie comunală, iar semnul de „Parcare interzisă“ din faţa intrării în firmă îşi avea rostul. Lucrurile s-au schimbat între timp, pentru că Regocom RA s-a închis din 1996. În locul ei funcţionează acum un club, iar semnul de „Parcare interzisă“ nu-şi mai are rostul, pe stradă abia trecând câteva maşini pe zi.
Semnul ar trebui scos, spun poliţiştii
„Cei care decid unde se pun semnele sunt cei de la Administraţia Domeniului Public. Noi doar dăm aprobarea pentru ele. Pentru strada respectivă semnul este mai vechi şi era pus acolo de pe vremea când funcţiona Regocomul. Acum ar trebui scos“, explică Cristian Iosif, comisar la Poliţia Rutieră Argeş.
Pentru că au impresia că nu incomodează pe nimeni, şoferii piteşteni şi nu numai îşi lasă cu încredere maşinile pe trotuar.
Poliţia Comunitară însă, profită de fiecare ocazie şi anunţă firma S.C. CNCD SA, care se ocupă de ridicarea maşinilor. În câteva minute, autovehiculul parcat dispare, iar proprietarul este obligat să plătească serios pentru a-l recupera: 150 de lei taxa de ridicare, 300 de lei să-l recuperezi de la CNCD SA, la care se adaugă 100 de lei pentru fiecare zi de staţionare în curtea firmei. Doar 10% din banii de amenzi ajung la bugetul local.
Ridicată de două ori în aceeaşi zi!
În urmă cu două săptămâni, piteşteanul Decebal Nicolae a avut de furcă din cauza semnului buclucaş. Şi-a lăsat liniştit