Unitatea de implementare a bursei, din Statele Unite, se retrage. Cei 149 de tineri şcoliţi pe banii statului încă îşi aşteaptă joburile promise în administraţia publică.
Proiectul numit pompos Bursa Specială „Guvernul României” (BSGR) riscă să-şi dea duhul fără să fi avut efectul pentru care a fost demarat: revigorarea administraţiei publice.
Peste 6 milioane de euro au fost cheltuiţi, de la stat, pentru ca 149 de tineri români să studieze la universităţi din toată lumea. Nici la trei ani de la întoarcerea în ţară, bursierii - care ar fi adus un suflu nou administraţiei mioritice, dată fiind pregătirea în instituţii academice de prestigiu - nu au fost angajaţi în posturile de conducere promise, de şi acest lucru era prevăzut în contract.
Oxford, London College, Berlin şi Virginia sunt câteva dintre universităţile de renume, care n-au convins statul român să-i angajeze pe tinerii în care a investit atâţia bani. Asta, în condiţiile în care în ţară, tinerii ar primi, ca manageri publici, aproximativ 3.000 de lei lunar, iar în posturi similare peste hotare ar fi remuneraţi cu cel puţin 2.000 de euro.
Educaţia preia programul
Primul semn al „prăbuşirii” proiectului este încheierea activităţii Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), tocmai unitatea de imple mentare, şi predarea ştafetei către Ministerul Educaţiei, Cercetării şi Inovării (MECI). În ciuda acestei schimbări, beneficiarii bursei nu au primit nicio informaţie. S-au trezit cu un proiect de hotărâre pe site-ul MECI, document ce urmează să intre în dezbatere la guvern.
Proiectul arată că MECI e împuternicit să recupereze pena lităţile de la beneficiarii care nu şi-au respectat contractul, trei la număr, dar nu prevede nimic despre angajarea în sistem. Dar adevărata mişcare, susţin specialiştii, e că ministerul, prin Centr