Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cluj: 600 de fermieri au fost scoşi de la plata subvenţiilor

Publicat in Adevarul, vineri 7 august 2009 ·

Controalele prin teledetecţie au blocat de la plată importante suprafeţe cultivate în judeţul Cluj

Câteva sute de fermieri din judeţul Cluj au pierdut subvenţiile europene pentru terenurile cultivate anul trecut, după ce firma care a efectuat controale prin metoda teledetecţiei a înregistrat diferenţe între declaraţii şi suprafeţele cultivate.

I-au recunoscut o treime din teren

Romeo Mănăşturean din comuna clujeană Ceanu Mare este una din persoanele verificate prin metoda teledetecţiei, un sistem de fotografiere prin satelit. Verificările s-au făcut prin sondaj de către firma Gauss din Timişoara, la comanda Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA) . Din cele aproape 70 de hectare ale reclamantului, teledetecţia i-a recunsocut doar 25 de hectare.

Nu doar că a fost tăiat de la subvenţia anuală, dar a primit o decizie scrisă, prin care este anunţat că va fi sancţionat cu suma de 20.211 lei. „Amenda primită este mai mare decât subvenţia primită cu un an înainte, pe toată suprafaţa, în valoare de 14.000 lei”, ne-a spus fermierul.

Mănăşturean deţine o firmă prin care administrează o fermă cu 70 de vite, al căror lapte îl valorifică prin SC Napolact SA. „Datorită secetei, a scăderii preţului la achiziţie la lapte, cu 40 la sută faţă de anul trecut, şi datorită impozitului forfetar acesta este primul trimestru de când lucrăm când suntem pe pierdere”, ne-a spus Mănăşturean. În plus, sancţiunea de la sistemul de teledetecţie îl va face să închidă firma. „Va trebui să renunţăm la activitate, dacă în urma contestaţiei se va menţine decizia de sistare a subvenţiei”, ne-a mai spus Mănăşturean.

Spectrul de culori eliminatorii

Adina Pojar, director coordonator adjunct al APIA Cluj ne-a spus că în situaţia lui Mănăşturean sunt în jur de 600 de fermieri, din cei circa 4.600 controlaţi anul trecut, prin

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei. Cel puțin o persoană a murit la Kiev

HotNews acum 45 minute
Rusia a lansat un nou baraj de drone și rachete asupra Ucrainei într-un atac din noaptea de duminică spre luni, omorând cel puțin o persoană și provocând mai multe incendii în Kiev, au declarat oficialii orașului, transmite Reuters. Primarul Kievulu

Trump vrea ca echipa de fotbal american din Washington şi cea de baseball din Cleveland să revină la vechile nume / S-ar numi Washington Redskins Football Team, respectiv Cleveland Indians

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, doreşte ca franciza de fotbal american din Washington şi echipa de baseball din Cleveland să revină la vechile nume, relatează AP, transmite News.ro. Urmărește cele ma

Fito, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, extrădat în SUA / Președintele țării: „Îl trimitem cu mare plăcere să se confrunte cu legea americană”

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Guvernul ecuadorian l-a extrădat duminică în Statele Unite pe Jose Adolfo Macias, alias „Fito”, cel mai mare traficant de droguri din Ecuador, arestat la sfârşitul lunii iunie după un an şi jumătate

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la Gura Portiței. Două persoane au murit

HotNews acum 11 ore
Un avion de mici dimensiuni cu două persoane la bord s-a prăbuşit, duminică seară, în zona Gura Portiţei din Delta Dunării. Victimele nu au putut fi salvate, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență. Accidentul aviatic a avut loc în jurul ore

SuperLiga: Rapid și CFR Cluj, remiză spectaculoasă în Giulești

HotNews acum 8 ore
Rapid București și CFR Cluj au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat duminică, pe stadionul din Giulești, în etapa a doua din SuperLiga. Rapid București – CFR Cluj 1-1 Echipa antrenată de Dan Petrescu a deschis scorul în miinutul 25, când

Programul Rabla va fi lansat cel târziu la 1 septembrie, spune ministra Mediului / Va fi micșorată valoarea voucherelor pentru mașini electrice

HotNews acum 8 ore
Reluarea programului Rabla pentru persoane fizice, suspendat în prezent, „nu ar trebui să întârzie mai mult de 1 septembrie”, a declarat, duminică seară, la TVR, ministra Mediului, Diana Buzoianu. Buzoianu anunțase în această săptămână că programul

Atenţionare de călătorie pentru românii care merg în vacanță în Italia. Cod roşu de incendii de vegetaţie pentru mai multe provincii din Sicilia

HotNews acum 10 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în regiunea Sicilia din Italia că autoritățile au emis un buletin de alertă care vizează pericolul de producere a incendiilor de vegetaţie luni, 21 iu

Două persoane, căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului! Pompierii, chemați în ajutor

Ziua Constanta acum 10 ore
Intervenție de urgență în această seară pentru salvarea a două persoane căzute într-o prăpastie pe Defileul Jiului. Potrivit IGSU, în urma unui apel la 112, care anunța faptul că o persoană a căzut într-o prăpastie, pe Defileul Jiului, salvatorii s-

Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open

Ziua Constanta acum 12 ore
Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câștigat turneul UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, duminică, după ce a învins-o în finală pe elvețianca Jil Teichmann, cu 6-0, 7-5. Irina Begu (34 ani, 110 WTA), cap de ser

Bebeluş de 4 luni, testat pozitiv la cocaină, în Franța. Părinții lui au fost puşi sub acuzare

HotNews acum 11 ore
Doi părinți au fost puși sub acuzare după ce s-au prezentat cu bebeluşul lor de patru luni la un spital din Franța, iar copilul a fost testat pozitiv la cocaină, relatează BFMTV, citată de News.ro. Incidentul a avut loc vineri, 18 iulie, la spitalul

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/38°
mar.

24°/42°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
Iasi
acum

21°
lun.

20°/33°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

19°/30°
Constanta
acum

23°
lun.

21°/34°
mar.

24°/30°
mie.

24°/26°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

18°/31°
mar.

20°/31°
mie.

17°/30°
joi

17°/31°
Timisoara
acum

20°
lun.

19°/41°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°
joi

22°/37°