Pentru o înţelegere adecvată a operei lui Petru Popescu, înţelegere minată de prejudecăţi sau analize superficiale, e nevoie de cunoaşterea facturii romanului de largă popularitate şi de o demarcare a elementelor literare originale. Despre Petru Popescu se afirmă uneori cu dispreţ şi cu o evidentă "repudiere" că scrie după reţete populiste într-un mod facil. Se uită însă faptul că autorul romanului Prins scria încă din România cu un ochi complice la succesul de public. În treacăt, Dulce ca mierea e glonţul patriei era socotit "roman comercial". Succesul cărţilor sale era atât de mare încât Laurenţiu Ulici afirma că autorul romanului Prins a fost "cel mai citit prozator al anilor 68-73". Tânărul, cu o "inteligenţă limpede, înainte de orice, tăioasă ca o lamă de diamant" (Dumitru Micu), nu numai că scria romane complexe, dar avea o capacitate extraordinară de a crea audienţă, dobândind astfel alura de vedetă pop a literaturii acelei perioade.

Succesul romanelor româneşti Prins şi Dulce ca mierea... se datora suculenţei limbajului, respiraţiei neobişnuit de ample a unei generaţii "fără idealuri", insolenţei frapante a scrierii la adresa regimului comunist. Ele au fost adevărate bestseller-uri ale literaturii române contemporane. Ele au fost citite ca "un imn", ca "un manifest" al generaţiei tinere. Mai multe elemente textuale (energetismul de inspiraţie americană, formula de jurnal intim, autobiografismul romanelor), paratextuale (fotografia unui tânăr "emaciat" de pe coperta romanului Prins sau titlul retoric/persiflant şi autorul în haine militare de pe coperta primei ediţii din Dulce ca mierea...) sau autobiografice (dragostea Zoiei Ceauşescu pentru tânărul romancier, farmecul personal şi inteligenţa lui sclipitoare) au concurat la crearea unei dimensiuni legendare pentru cititorii acelor timpuri. "Supracodul" ideologic a facilitat scrierea bestsell