Şase din cei 14 inculpaţi în dosarul privind eliberarea în mod fraudulos a permiselor de conducere auto din judeţul Argeş au fost puşi astăzi în libertate, urmând ca alţi opt, care se află în drum spre Târgu-Mureş să fie la rândul lor eliberaţi astăzi. Astăzi 14 din cei 22 de inculpaţi în dosarul privind eliberarea în mod fraudulos a permiselor de conducere auto din judeţul Argeş au fost puşi în libertate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie Bucureşti, care a constatat încetarea de drept a mandatelor de arestare preventivă. Şase din cei 14 inculpaţi au părăsit deja Penitenciarul Târgu-Mureş.
Aceştia sunt: Zidaru Daniel - judecat pentru constituire a unui grup infracţional organizat şi luare de mită în formă continuată
Bălan Laurenţiu Ionuţ - fost inspector principal de poliţie la IPJ Argeş, judecat pentru aderare la un grup infracţional organizat şi trafic de influenţă în formă continuată
Proca Traian - fost agent de poliţe la SPCRPCIV Argeş, judecat pentru aderare la un grup infracţional organizat, luare de mită în formă continuată, fals intelectual în formă continuată;
Boroiu Badea Florin - aderare la un grup infracţional organizat, fals material în înscrisuri oficiale, aflat în legătură directă cu o infracţiune de corupţie, în formă continuată, dare de mită, în formă continuată, trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă
Ciripan Ion - aderare la un grup infracţional organizat, dare de mită, în formă continuată, trafic de influenţă şi fals material în înscrisuri oficiale aflat în legătură directă cu o infracţiune de corupţie în formă continuată
Tudoroiu Constantin Izabel - judecat pentru aderare la un grup infracţional organizat, fals mat