E sîmbătă la prînz într-una dintre cele mai calde zile ale anului. Bucureştiul se topeşte şi doar aerul condiţionat care duduie îţi alungă din creier poezia aceea a lui Bacovia, unde nişte cadavre, sînii iubitei şi oraşul se descompun de-a valma. Cum e vară şi e week-end, televizorul e un obiect aproape inutil. Televiziunile de ştiri dau acelaşi reportaj cu turiştii de la mare care stau la soare şi mă întreb de ce nu economisesc bani dînd imaginile de anul trecut (sau poate fac deja asta, oricum nu mi-aş da seama). La prînz e şi mai trist. Pe caniculă e deprimant de-a dreptul. Dau pe Realitatea TV şi urmează şocul: e sîmbătă, e prînz, e caniculă, Emil Constantinescu e în studio. El însuşi. În direct. Fostul preşedinte al României comentează sîmbătă la prînz, pe caniculă, declaraţiile lui Liviu Dragnea privitoare la coaliţia de guvernare. Cum o fi ajuns acolo? Alo, domnule preşedinte Emil Constantinescu? Primul preşedinte democratic al României? Omul care ne-a aruncat pe orbita Occidentului? Preşedintele care a întrerupt domnia partidului-stat al nomenclaturiştilor? Deci, chiar el, da? Dom’le, vreţi să veniţi la noi în studio să comentaţi ce zice Dragnea? Nu ştiţi cine e Dragnea?! Ei, e tot un fel de lider regional şi el, doar că în regiunea Teleorman. Deci, veniţi? Da, sîmbătă la prînz. Da, pe caniculă. Vă aşteptăm. Hai, pa!
OK, sînt sigur că nu acesta a fost dialogul, sînt răutăcios şi nedrept. Totuşi, ce o fi căutînd Emil Constantinescu la acea oră moartă, într-un studio de televiziune? Şi cum a ajuns acest om atît de irelevant? Îmi aduc aminte cînd m-a lovit aproape dureros imaginea irelevanţei sale. Era prin 2003, cînd Adrian Năstase se juca de-a păpuşarul cu presa. GDS a făcut atunci o dezbatere despre libertatea presei. Oamenii vorbeau despre ce se poate face, cîţiva ziarişti erau agitaţi, se simţea nevoia de solidarizare. Constantinescu era şi el în
