"Tamara Buciuceanu ştie atât de bine să dezlănţuie furtuni comice, dar şi să le stăpânească", a remarcat criticul Radu Popescu.
Regizorul Horaţiu Mălăele a văzut în actriţă "o imensă uzină plutitoare pe oceanul artelor atât de dramatice, O MINUNE SINGULARĂ, născută anume să ne uluiască".
Iar începuturile acestei minuni (uneori minunile au şi ele istoria lor) ni le relatează chiar titularul ei: "Eu am început să pricep încă de la vârsta de doi ani - mărturiseşte Tamara. În primul rând, am învăţat «Tatăl Nostru» şi apoi «Înger, îngeraşul meu». I-am rugat pe mama şi pe tata să mă ducă la nenea cu barbă mare care se numeşte preot. Din momentul acela şi până astăzi, la orice oră din zi sau din noapte aş veni acasă, nu mă pot culca până nu spun «Tatăl Nostru»... Când aveam şapte ani, tata dirija Corul Basarabiei - care avea 200 de persoane. Mama era solistă. În seara de Crăciun, tata pregătea cea mai frumoasă serbare. Eu eram îngerul vestitor şi aveam un monolog de vreo trei pagini. Toată lumea spunea că o să mă fac artistă. Din ziua aceea, mama trebuia ca la fiecare serbare să mă facă prinţesă, mac, cioară... Aveam breton, părul era tuns scurt şi mi se spunea Betty Boop".
LOCOMOTIVA COMEDIEI
Criticul de teatru Natalia Stancu observă că Tamara Buciuceanu-Botez este "un Louis de Funès în fustă": "Talent uriaş şi proteic, este, prin excelenţă, o artistă populară. Sunt iubite personajele în care s-a investit. Dar este iubit şi omul care a ştiut să rămână autentic şi integru; natura sa puternică şi curajoasă, dar şi buna sa cuviinţă şi demnitatea sa, asociate unei exemplare discipline, voinţe şi tenacităţi în atingerea perfecţiunii expresive. De-a lungul longevivei sale cariere - la Giuleşti, la Bulandra, la Naţional etc. - Tamara Buciuceanu a transfigurat sute de texte dramatice şi de «partituri». A fost una d
