Registrul Auto Român (RAR) a verificat 66.641 autovehicule second-hand în trimestrul al doilea din acest an, jumătate faţă de cele 136.461 unităţi testate în primele trei luni ale anului, a anunţat Registrul.„Primele 3 luni au înregistrat o creştere mai mare din cauza faptului că o mare parte din autovehicule au intrat în ţară la sfârşitul anului 2008, iar cetăţenii nu le-au înmatriculat, preferând să aştepte, datorită noilor discuţii referitoare la taxa pe po
Registrul Auto Român (RAR) a verificat 66.641 autovehicule second-hand în trimestrul al doilea din acest an, jumătate faţă de cele 136.461 unităţi testate în primele trei luni ale anului, a anunţat Registrul.
„Primele 3 luni au înregistrat o creştere mai mare din cauza faptului că o mare parte din autovehicule au intrat în ţară la sfârşitul anului 2008, iar cetăţenii nu le-au înmatriculat, preferând să aştepte, datorită noilor discuţii referitoare la taxa pe poluare”, se arată într-un comunicat al RAR.
Registrul Auto Român a înregistrat în primele 7 luni un total de 220.645 autovehicule second-hand.
Dacă în primele 3 luni s-au prezentat la RAR 136.461 de autovehicule second-hand (40.638 unităţi în ianuarie, 44.006 autovehicule în februarie şi 51.817 unităţi în martie), din aprilie numărul acestora „a scăzut simţitor”, potrivit RAR.
În aprilie au fost testate 28.407 autovehicule rulate, în luna mai 21.078 de unităţi, iar în iunie 17.156 de vehicule.
Potrivit RAR, în iulie au fost verificate 17.543 autovehicule la mâna a doua.
SURSA: Mediafax