Nu ca ar avea o singura coordonata de care sa se agate cu nod marinaresc pentru a-si continua opera, care-o fi ea. Dar o analiza fara patimi a ofertei de candidati conduce un ins lucid, chiar daca nu o recunoaste public, spre o singura concluzie: Traian Basescu nu are, inca, un adversar care sa-l bata. Si o ivire noua, cu toate diversiunile, nu se va produce.
A, exista dorinta! Exista o campanie mediatica in care s-a investit totul, acum ori niciodata, laie sau balaie, sunt desfasurari de forte si manipulari la care romanul inca nu a asistat. Dar numai sentintele de genul "Basescu e gata", "Basescu apartine altei epoci" si "Basescu e ticalos" nu ajung. Ringul e mare, si cine n-are joc de picioare poate sa se minta fericit ca danseaza. Deznodamantul are legatura cu introducerea si cuprinsul, nu cu titlul povestii.
Sansa e alta, care ingrasa potentialul celei dintai: delimitarea. Nu e un lucru nou, n-am descoperit apa calda, doar ca in ultima vreme presedintele isi ofera munitie la greu, si, ca si armada pusa dinainte-i, pare sa mizeze pe o singura carte. Cea mai mare din joc, daca talpica din picior se lipeste de sarma si nu-l arunca cu crestetu-n nisip.
Acuma, doar nu era sa laude Guvernul, pe care el l-a instalat, fericit de-atata sustinere parlamentara (care a transformat cea mai importanta institutie a democratiei intr-un apendice al Executivului). Care se expune criticilor aproape in aceeasi masura in care a facut-o precedentul - are si criza legata de glezna, ce-i drept.
A-l sfatui pe Emil Boc sa lase naturelul functionaresc neclintit, cand toata suflarea cunoaste, pana la dileala, binefacerile aparatului birocratic, a-l indemna sa dea naibii cadrul reformei sistemului de educatie, pensii si salarizare de bugetari, a spune ca tot ce-si doresc romanii sunt demonstratii ale reductiei mintale ar echivala cu sinucidere
