Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Radiografia crimei de la Timişoara

Publicat in Adevarul, vineri 7 august 2009 · · ·

Studenţii Carmen Bejan şi Sergiu Florea, ambii de 20 de ani, se acuză reciproc, după ce l-au ucis cu bestialitate pe şeful staborului ţigănesc din Banat, Trifu Schroth.Carmen şi Sergiu, studenţii din anul al II-lea de la Facultatea de Medicină care au ucis cu sânge rece un bărbat de etnie rromă, au invocat dragostea nebună ce îi lega. „L-am înjunghiat din dragoste pentru Sergiu”, s-a scuzat Carmen. Replica băiatului a fost trasă aproape la indigo: „L-am tranşat din dragoste pentru Carmen!” Declaraţiile sinistre vin la câteva zile după ce tinerii au aruncat vina unul asupra altuia în ceea ce priveşte înjunghierea lui Trifu Schroth (65 de ani). 

Povestea de dragoste a celor doi tineri de 20 de ani care şi-au deghizat, în societate, personalitatea sadică, apărând ca doi oameni cu frica lui Dumnezeu, a început în luna martie. În vâlvătaia iubirii lor, Sergiu a devenit în scurt timp primul bărbat din viaţa lui Carmen.

Locul în care cei doi îşi consumau iubirea, departe de ochii lumii – camera 50 din căminul numărul 2 de la Medicină – avea să devină, la 31  iulie, locul uneia dintre cele mai groaznice crime. În scurt timp, povestea lor de dragoste a prins conturul unei afaceri, în care tânăra îşi vindea corpul cu acordul şi sprijinul iubitului.

Clienţii erau racolaţi de la „mica publicitate” sau, pur şi simplu, agăţaţi pe stradă de tânăra cârlionţată, aşa cum s-a întâmplat în cazul lui Trifu Schroth, „judecătorul” ţiganilor din Banat.

Mai citiţi şi:

Arad: Locuitorii din Ineu se tem că ţiganii se vor răzbuna pe sora studentei complice în crima de la Medicină din Timișoara

Arad: Preotul de la Tisa a angajat doi avocaţi fiului acuzat de crima de la Timişoara

Timişoara: Studenţii acuzaţi de crima de la Medicină au cerut să fie cercetaţi în libertate

Timişoara: EXCLUSIV Omor cu violenţă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur în România, în Vinerea Mare. Ce magnitudine a avut

Libertatea acum 2 ore
Un cutremur de magnitudine 4,1 a zguduit județul Vrancea vineri seară, conform raportului INCDFP. Seismul s-a produs la ora 18.43:16, la o adâncime de 80 km în zona seismică Vrancea.

UPDATE - Buzău - Intervenţie de căutare-salvare pe Barajul Siriu după ce o hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat în larg / Cinci scafandri au ajuns la faţa locului

News.ro acum 5 ore
O hidrobicicletă cu trei persoane s-a răsturnat, vineri, în lacul de acumulare de la Siriu, din judeţul Buzău. Două persoane au reuşit să se salveze, iar o a treia, un pompier din cadrul Staţiei de Pompieri Mărunţisu, este căutată. La faţa locului a

Dorinel Munteanu, după remiza cu UTA: „De aia sunt puțin supărat”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
, antrenorul celor de la , a reacționat după remiza elevilor săi cu Arad, în etapa #5 din play-out-ul Superligii.

Cu ce sancțiune s-a ales o doctoriţă din Elveţia pentru că şi-a făcut copiii să lipsească o zi de la şcoală. „M-am simţit ca o mare criminală”

HotNews acum 2 ore
După un divorţ şi pentru a-şi reîncărca bateriile, o anestezistă din Elveţia a decis ca cei patru copii ai ei să lipsească o zi de la cursuri, în ultima zi de şcoală înainte de vacanţa de vară, şi să plece cu ei cu o zi mai devreme în concediu. Este

Gabriela Ruse o va înfrunta pe Elina Svitolina pentru un loc în finală la Rouen

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, locul 18 WTA şi favorită principală, s-a calificat, vineri, în semifinalele turneului de categorie WTA 250 de la Rouen, fază în care o va înfrunta pe Gabriela Ruse. Svitolina a trecut în sferturi de spaniola Je

Trump avertizează că Statele Unite s-ar putea RETRAGE din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu apar progrese

Gandul acum 5 ore
Statele Unite se vor retrage foarte rapid din negocierile pentru oprirea războiului din Ucraina dacă nu se întrevăd soluții diplomatice, afirmă președintele Donald Trump. ”Ne vom distanța foarte rapid. Deocamdată, suntem acolo, nu acordăm un termen

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025

Libertatea acum 10 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 19 – 25 aprilie 2025, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 19 și 21 aprilie, la începutul

Administrația Trump a desecretizat documente despre asasinarea senatorului Robert F. Kennedy (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 6 ore
Arhivele Naționale ale SUA au publicat mii de pagini de documente legate de asasinarea senatorului Robert F. Kennedy, potrivit site-ului agenției, ca urmare a ordinului președintelui Donald Trump de a publica informații clasificate anterior, relatea

Un nou trend periculos se propagă pe TikTok. Franța sesizează Comisia Europeană

HotNews acum 6 ore
Ministrul francez pentru afaceri digitale, Clara Chappaz, a anunțat vineri că a sesizat Comisia Europeană și autoritatea națională de reglementare a mass-media cu privire la fenomenul „Skinnytok” de pe rețeaua socială TikTok, care promovează slăbire

Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit

HotNews acum 13 ore
Actriţa Julieta Szönyi, cunoscută publicului pentru rolurile din „Felix şi Otilia” şi „Toate pânzele sus”, a murit la vârsta de 75 de ani, a anunţat regizorul Laurenţiu Damian. De asemenea, sora vitregă a actriței, Anca Szonyi Thomas și Andrei Parto

Vremea

București
acum

sâm.

8°/20°
dum.

11°/23°
lun.

14°/25°
mar.

16°/25°
Iasi
acum

13°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/24°
lun.

13°/25°
mar.

15°/26°
Constanta
acum

sâm.

8°/17°
dum.

10°/18°
lun.

12°/18°
mar.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

11°/18°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/21°
dum.

10°/22°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°