Elevii care au câştigat marele premiu la cea de a XVI-a ediţie a concursului de design ştiinţific „International Space Settlement Design Competition“, care s-a desfăşurat la Houston, Texas, s-au întors aseară în ţară, cu medaliile la gât.
Tinerii constănţeni au câştigat marele premiu la un concurs organizat de NASA pentru că au realizat designul unei aşezări umane pe Lună.
Echipa românească s-a calificat în urma semifinalei din Europa de Est a competiţiei „International Space Settlement Design Competition“ şi a fost alcătuită din elevi-membri ai Centrului de Cercetări al Elevilor din cadrul Fundaţiei Academice „ALUMNI“ a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa. Ei au fost coordonaţi de profesorul de fizică al liceului, Ion Băraru.
Adolescenţii au fost organizaţi în patru grupuri cu componenţă internaţională, numite „Companii“. Ei au avut sarcina de a realiza în trei zile (şi două nopţi) designul unei staţii umane pe Lună, pe baza unui set de cerinţe foarte stricte (Request for Proposal), elaborat de NASA.
Echipa din care au făcut parte elevii români, intitulată „Vulture Aviation“, a fost compusă şi din elevi din Australia şi Statele Unite ale Americii.
„A fost o experienţă foarte dificilă, deoarece am avut două zile la dispoziţie să realizăm designul, iar cerinţele au fost destul de dificile, mai ales că timpul a fost foarte scurt“, a spus Rareş Curatu, de la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“ din Constanţa.
Dana Pisică, elevă tot la Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân“, a spus: „Mi-am testat limitele în ce priveşte munca în echipă. Au fost două zile şi două nopţi de nesomn, din momentul în care am primit sarcina de a realiza designulstaţiei“.
Cine sunt preminaţii?
Numele celor care au câştigat marele premiu:
Roman Mihai, preşedinte; Rareş Curatu şi George Mandreşi au format echipa de structural e