Un excelent interviu in Adevarul cu Andrei Plesu!
Un fragment:
Intelectualii l-au girat şi pe Emil Constantinescu la început. L-au făcut să şi câştige alegerile. Apoi au fost dezamăgiţi. Nu pentru că l-au girat prea mult, ci pentru că ceea ce au girat ei a rămas în aer. Nu cred însă că, în 2004, doamna Zoe Petre l-a votat pe Adrian Năstase. Tenacitatea dânsei de a-l susţine necondiţionat, până azi, pe Emil Constantinescu e admirabilă într-un fel, pe linia loialităţii, dar riscă să treacă prea uşor peste inadecvările de tot soiul ale fostului preşedinte. Chiar şi aşa, m-aş feri să o reduc pe doamna Zoe Petre la calitatea de „intelectual al lui E.C.”
Cred că ceea ce trebuie evitat în politică este să te îndrăgosteşti. Iubirea este pentru o altă zonă a vieţii, nu pentru politică. Nu trebuie să-ţi iubeşti miniştrii. Sau pe şeful statului. Or unii se comportă ca nişte îndrăgostiţi. Suferă când iubitul sau iubita lor nu e la înălţime, nici nu vor să audă de aşa ceva. Pasiunea de îndrăgostit n-are ce căuta într-un domeniu al pragmatismului şi al relativităţii, cum este politica. De câte ori apare aşa ceva, se termină prost. În privinţa asta, dacă aş şti că există cu adevărat „intelectualii lui Băsescu”, le-aş sugera să evite amorul pasional.
Un excelent interviu in Adevarul cu Andrei Plesu!
Un fragment:
Intelectualii l-au girat şi pe Emil Constantinescu la început. L-au făcut să şi câştige alegerile. Apoi au fost dezamăgiţi. Nu pentru că l-au girat prea mult, ci pentru că ceea ce au girat ei a rămas în aer. Nu cred însă că, în 2004, doamna Zoe Petre l-a votat pe Adrian Năstase. Tenacitatea dânsei de a-l susţine necondiţionat, până azi, pe Emil Constantinescu e admirabilă într-un fel, pe linia loialităţii, dar riscă să treacă prea uşor peste inadecvările de tot soiul ale fostului preşedinte. Chiar şi aşa, m-aş feri să o reduc pe doamna Zoe