- Diverse - nr. 350 / 7 August, 2009 Splendida duminica de inceput de august, la Bilbor. Acolo intre munti te afli parca intr-o alta lume. O lume mai apropiata de cer, de Imparatia lui Dumnezeu. Nu intamplator, IPS Ioan, arhiepiscopul Covasnei si Harghitei, spunea odata ca daca Dumnezeu si-ar intinde mana spre Pamant, cu siguranta Bilborul ar fi cel dintai loc pe care l-ar atinge. E duminica. Peste aceasta minunata asezare romaneasca, aflata la inaltimea celor peste o mie de metri de la nivelul marii, rasuna cu ecouri prelungi clopotele frumoasei biserici, chemand credinciosii la Sfanta Liturghie. Duminica de duminica, sarbatoare de sarbatoare, la Bilbor, biserica devine neincapatoare. Ceea ce m-a facut sa-mi aduc aminte de cuvintele parintelui Dumitru Staniloaie, pe care le-am citit undeva. Am ramas multa vreme cugetand la intelesurile lor adanci, cu o mare incarcatura filozofica asupra vietii. Dar, mai ales, asupra spiritualitatii noastre, a eului nostru romanesc, caracterizat de doua mari pasiuni: PAMANTUL si CREDINTA. Din aceste doua pasiuni curge viata zilnica a romanilor: din pamant _ viata trupului; din credinta _ viata sufletului. Asa au trait romanii de cand se stiu ei ca popor nascut crestin, ,,singurul popor crestin pe nesimtite aici in bazinul Dunarii de Jos, inca din cele dintai timpuri ale erei crestine. Fiindca stramosii nostri erau aproape crestini inca inainte de crestinism ", cum scrie Simion Mehedinti. De-a lungul veacurilor, pentru pamant si pentru credinta, mosii si stramosii nostri au fost in stare sa faca sacrificii uriase, sa-si dea chiar viata! Intre ei a fost si moartea martirica a intregii familii a lui Constantin Brancoveanu, intrata pentru vecie in legendele eroice ale poporului nostru: ,,Brancovene, Constantine,/ Lasa legea crestineasca/ Si te da-n legea turceasca,/ Verde, verde si-o lalea,/ Daruieste-mi tu tara (…) Brancoveanu sta,