Istoric: la inceputul anilor ‘90, una din firmele romanesti a avut un succes extraordinar. Apoi a inceput sa se extinda, cumparand patru fabrici de la stat. Firma privata nu s-a implicat prea mult in managementul fabricilor, numind consilii de administratie si lasand libertate directorilor, scrie Claudiu Minea, pe blogul Jeopardy.

Apoi, la inceput de 1997, principala materie prima s-a scumpit de 3 ori, in timp ce leul s-a devalorizat de 2 ori, exportul devenind nerentabil. In plus, piata interna s-a contractat brusc.

La contractia de cerere, fabricile au raspuns cu o reducere de personal - dar doar direct productiv. Personalul indirect si TESA au ramas aproximativ la acelasi nivel. Structura de costuri s-a modificat semnificativ.

Dupa 6 luni de discutii interminabile intre firma si conducerile fabricilor, concluzia directorilor de fabrica a fost unamina: "nu putem reduce personalul indirect si TESA, suntem pe structura minima si altfel nu ne descurcam. Avem nevoie de toti".

Cineva a luat 4 foi de hartie, cu organigramele celor 4 fabrici. Si a inceput sa taie. Din birou, fara prea multe calcule. Apoi organigramele ajustate au devenit obligatorii pentru fabrici.

Reactia directorilor? Au inceput sa sune la conducerea firmei pentru a cere derogari. Raspunsul a fost invariabil NU. S-au descurcat? Ba bine ca nu.

Au renuntat la persoanele mai putin productive. Au comasat compartimente. Au renuntat la activitati inutile. Si au implementat, in urmatoarele 3 luni, mai multe module ale sistemului informatic decat o facusera in cei 2 ani precedenti. Nici unul din cei patru directori generali nu a demisionat cu motivatia ca nu mai poate derula activitatea.

Prezent: la sfarsit de 2008, economia romanesca a intrat in criza. O contractie a cerereii globale a dus la reducerea activitatii in sectorul privat.