Ma numesc Roxana si locuiesc in Tecuci, judetul Galati.
Urmaresc numar de numar neasemuita dvs. revista si trebuie sa va marturisesc ca articolele de un inalt profesionalism pe care le publicati au avut o mare influenta, in cursul copilariei si al adolescentei, asupra mea. Mai ales rubrica "Din lumea necuvantatoarelor" m-a sensibilizat continuu, fiind si eu o iubitoare de animale, de cand ma stiu. Din cauza aceasta, ma si grabesc sa va scriu povestea care urmeaza, urmare a unei experiente traite recent.
Ce poate face o adolescenta singuratica, intr-o vacanta de vara, intr-un orasel brusc insingurat, si el, odata cu terminarea scolii? Timpul trebuie umplut. Si atunci, imi vine un gand mustrator: n-am mai fost la Gradina Zoologica de pe la 5 ani... Cum am putut sa ma privez de o bucurie asa de mare pentru un iubitor de animale? Asa ca-mi iau rucsacul in spinare si, cu alte doua colege, o pornim voiniceste in "drumetie", spre capatul orasului. Acolo este amplasata Gradina Zoologica, langa un parc si langa... cimitir.
Pentru o suma modesta, iata telul calatoriei noastre, in care cand patrunzi ai impresia descoperirii unei relicve, a unei ruine din vremuri de demult.
Parca s-ar fi dat un razboi acolo intre oameni si animale, din care n-au ramas decat ramasitele... Si, intr-adevar, acelea nu sunt animale intr-o gradina zoologica, ci resturi de animale intr-un rest de gradina zoologica. Nu e suficient, oare, ca o gradina zoo reprezinta o infrangere a libertatii, ca ilustreaza conditiile grele ale captivitatii, pe deasupra trebuie sa fie prezente si degradarea si umilinta, intruchipate de mizeria de nedescris, de mirosul greu, de aspectul jalnic, jalnic, jalnic al animalelor pe care, si-asa, le numeri pe degete?
Astepti ca paunul sa-si rasfire frumoasa (de obicei) coada rotata, dar i-au mai ramas doar doua pene in ea. Te silesti sa te minunezi
