Deceniul petrecut de Vladimir Vladimirovici în fruntea Rusiei nu este decât o etapă dintr-o carieră politică departe de a fi încheiată.

Numirea lui Vladimir Putin, un fost agent al serviciului secret sovietic KGB şi un anonim pe scena politică internă şi internaţională, în fruntea executivului de la Moscova, pe 9 august 1999, a trecut atunci drept o altă mutare disperată a preşedintelui Boris Elţân.

Putin era cel de-al patrulea premier numit în decurs de mai puţin de doi ani, într-o perioadă de haos politic şi când dezmembrarea Rusiei părea un scenariu tot mai realist. În decembrie 1999, la mai puţin de jumătate de an de la învestire, Putin a preluat funcţia de preşedinte interimar al Federaţiei Ruse, după demisia lui Boris Elţân. În martie 2000, el a câştigat detaşat alegerile prezidenţiale chiar din primul tur, surprinzându-şi rivalii politici prin devansarea cu trei luni a scrutinului.

După zece ani de la ceea ce a fost catalogată drept eroarea unui preşedinte cu o sănătate precară, Putin, revenit în funcţia de şef al guvernului de la Moscova, este elogiat de politicienii naţionalişti pentru restabilirea respectului internaţional faţă de Rusia, dar considerat o „oaie neagră” de către militanţii pentru drepturile omului. Dincolo de aceste opinii, Putin a marcat destinul Rusiei postsovietice, iar cariera sa politică este departe de a se fi încheiat.

Omul cu mâna de fier

Evoluţia lui Vladimir Vladimirovici, în vârstă de 56 de ani, nu a fost însă una simplă şi scutită de controverse. Imediat după ce a preluat puterea, el a lansat un al doilea război sângeros în Cecenia, iar ulterior i-a îndepărtat din politică, unul câte unul, pe influenţii oligarhi, oameni de afaceri fără scrupule, care exercitau un control puternic asupra politicului în timpul administraţiei Elţân.

Putin a obligat ulterior