Cunosc trei criminale. Trei femei care au ucis. Cu sânge rece sau cu teamă, singure sau în contextul anturajului. Autoarele a patru crime (una din ele având o condamnare pentru dublu omor), închise în penitenciar cu pedepse de peste 25 de ani.
Dacă le-aş fi întâlnit oriunde în altă parte, nu în curtea unui penitenciar de maximă siguranţă, aş fi putut spune că sunt fiice respectuoase, studente simpatice sau mătuşi gata să-şi bucure nepoţii cu cadouri surpriză.
Dacă le întrebi despre crimele săvârşite, îţi răspund la fel, deşi au comis fapte diferite, în perioade şi locuri diferite: "N-a fost vina mea, nu eu am făcut fapta, eu doar eram acolo, anturajul e de vină". Şi n-ai de unde să ştii dacă e scuza pe care şi-au găsit-o ca să trăiască mai bine cu conştiinţa lor, sau e varianta cu îmbunătăţiri a întâmplării ca să fie scutite de o parte din judecata celui care aşteaptă răspunsuri.
Când eşti faţă în faţă cu ele, le cauţi scuze.
Îţi spui că n-au cum să fi făcut asemenea orori, sau că - undeva acolo în sufletul lor - trebuie să fie şi ceva bun şi frumos - trebuie sa existe lucruri care să le emoţioneze. Ai multe repere cinematografice care-ţi spun asta, de la "Monstrul" lui Charlize Theron până la "Cu sânge rece" a lui Truman Capote. De la "Zodiac" până la serialul "Dexter" sau seducătoarea din "Basic Instinct". Crima şi mintea celui care ucide sunt fascinante pentru voyeurii vânători de senzaţii tari. E o linie fină între momentul de furie şi cel care te împinge la crimă, sau momentul de spaimă extremă şi ucisul ca formă de apărare, spun specialiştii.
Săptămâna asta, realitatea ne-a mai servit pe tavă un film cu crime: cei doi studenţi din Timişoara care au măcelarit un rom în căutare de servicii sexuale. În povestea lor e un foarte bun subiect de film: copii deştepţi şi educaţi, posibilitatea de a fi un cupl
