Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Moldova: Opoziţia a semnat înfiinţarea Coaliţiei de guvernare

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 august 2009 ·

Liderii partidelor de opoziţie din Moldova au anunţat sâmbătă constituirea oficială a Coaliţiei de guvernare "Alianţa pentru Integrare Europeană". Ei îl aşteaptă pe şeful statului, Vladimir Voronin, să se întoarcă din concediu ca să negocieze cu Partidul Comunist numirea noului preşedinte. Declaraţia a fost semnată într-o conferinţă de presă de către preşedintele Partidului Liberal Democrat (PLDM), Vlad Filat, cel al Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, liderul Partidului Democrat (PDM) Marian Lupu şi cel al Alianţei Moldova Noastră (AMN) - Serafim Urecheanu.

Lupu: Aşteptăm când se va încheia perioada de vacanţă a colegilor noştri, după care ne vom aşeza la masa de dialogFilat: Noi nu suntem ei, nu vom trece la presiuni, şantaj şi tentativă de cumpărare a voturilorUrecheanu: Deputaţii comunişti vor fi obligaţi să voteze un preşedinte propus de coaliţia majoritară, pentru a nu duce ţara la noi alegeri anticipate. Nu vom negocia funcţii cu PCRM.

Reprezentanţii noii coaliţii au declarat că deocamdată nu au ajuns la discuţii în privinţa repartizării principalelor funcţii de conducere dar au asigurat că nu vor apărarea disensiuni între ei vizavi de acest subiect.

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, care este şi şeful statului este în concediu timp o săptămână. Deputatul comunist Vladimir Ţurcan a spus că PCRM va examina viabilitatea acestei coaliţii după ce vor reveni din concediu. " Ceea ce au semnat ei este un memorandum de intenţie între ei, vom vedea cu ce propuneri vor veni la noi ", a comentat Ţurcan.

Deputatul comunist a evitat să spună care ar fi condiţiile PCRM pentru a accepta alegerea unui preşedinte propus de noua coaliţie: "Trebuie mai întâi să discutăm, să vedem propunerile, inclusiv ce candidaturi vor fi"

Cele patru partide deţin 53 din cele 101 mandate de deputat şi trebuie să negocieze cu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 10 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 4 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 9 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 4 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 3 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 7 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Actrița Ioana Bulcă a murit la vârsta de 89 de ani. Rolurile memorabile din filmele românești și de pe scena Teatrului Național București

HotNews acum 13 ore
Actrița de teatru și film Ioana Bulcă a încetat din viață miercuri la vârsta de 89 de ani, a anunțat Teatrul Național ”I.L.Caragiale” din București pe pagina de Facebook a instituției. Ioana Bulcă a făcut parte, timp de peste 40 de ani, din trupa Te

Premierul Ilie Bolojan cere reducerea deplasărilor externe

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a cerut ministerelor și instituțiilor aflate în subordinea și coordonarea acestora reducerea deplasărilor externe, pentru o utilizare cât mai eficientă a fondurilor publice. Potrivit unui comunicat transmis de Guvern. pri

Emisiunile zilei joi, 10 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 7 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Vremea

București
acum

15°
joi

14°/29°
vin.

16°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

18°
joi

18°/32°
vin.

14°/24°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/35°
Constanta
acum

18°
joi

17°/29°
vin.

17°/24°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

14°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/25°
dum.

15°/28°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
sâm.

14°/30°
dum.

18°/35°