În urmă cu un an, pe la început de august, stăteam de vorbă cu Tatiana în redacţie. Lucram la Ediţia de Colecţie pe care Jurnalul Naţional i-a dedicat-o.
Pregătisem setul de întrebări, gată să ne apucăm să scormonim în viaţa şi sufletul ei. Tatiana te dezarma prin bunătatea şi sensibilitatea ei. Era ca o grădină de flori, din care nu poţi să rupi nici un boboc. Poţi doar să o priveşti şi să o asculţi cum freamătă în bătaia vântului. Atunci mi-a dat o stare de linişte, de iubire, de admiraţie, pe care o retrăiesc astăzi, cu durere. A preferat să nu-şi spună povestea în faţa mea, cu un reportofon pe masă. A preferat, dintr-o prea mare delicateţe, să-şi scrie povestea. Ca şi cum un public, chiar format dintr-o singură persoană, nu trebuie să audă de la ea decât un cântec minunat. Tatiana a scris frumos, a evitat orice ar fi putut umbri lumea, prieteniile, amintirile, prezentul, viitorul.
Redăm aici povestea vieţii ei, aşa cum a scris-o anul trecut.
"Data naşterii: 21 aprilie 1963. Părinţii: Maria şi Vasile. Primul dintre cei trei copii ai familiei Stepa. Când mama era însărcinată au văzut filmul «Zboară cocorii». De acolo, prenumele, de la Tatiana Samoilova. Locul naşterii: Lupeni, judeţul Hunedoara. Valea Jiului. Un loc de o frumuseţe nemaiîntâlnită de mine, cu Retezatul de o parte şi Parângul de cealaltă (...). Am avut o copilărie minunată, cu puţine jucării, dar cu multe jocuri. Am «călărit» o singură tricicletă, toţi trei copiii, pe care tata o repara mereu când o treceam de la unul la altul. Am fost înconjurată de muzică, din prima zi a vieţii; părinţii mei s-au cunoscut cântând şi, dacă n-au avut bani mulţi, au avut destulă frumuseţe în suflet şi dragoste pentru noi (pentru mine şi pentru fraţii mei) ca să ne simţim întotdeauna speciali. Şi cred că aşa am şi fost. Am încercat să-mi fac părinţii mândri de mine şi să l
