Mult aşteptatul eveniment „Bran Castle Fest” a debutat sub auspiciile vremii capricioase, determinându-i pe o parte din neguţătorii de haine şi accesorii realizate manual să-şi ascundă standurile. Deşi soarele nu şi-a arătat faţa pe tot parcursul zilei, turiştii au început să-şi facă apariţia. Momentul culminant va fi sâmbătă la lăsarea nopţii, când castelul va fi scăldat în lumină
Organizarea evenimentului Bran Castle Fest era pe terminate vineri dimineaţa. Cele două scene „Royalty” şi „Queen” fuseseră montate joi seara, pe ploaie. Creatorii de obiecte de vestimentaţie „handmade” s-au postat pe aleile parcului, lângă corturile cu dozatoare cu bere şi cu mâncare. În acel moment a început să plouă. Primii care şi-au strâns tarabele au fost creatorii de haine realizate manual.
Deşi vremea nu s-a mai îndreptat, organizatorii nu s-au descurajat, arătând cât de mult are de câştigat cei care înfruntă ploaia. „Pe aceste elei au foste expuse creaţiile hand-made, realizate în totalitate manual, cu multă muncă. Pot fi vizionate accesorii, îmbrăcăminte, totul hand-made”, ne-a declarat Elena, responsabilul de târg.
Punctul culminant
– sâmbătă seara
Primul festival din istoria recentă a castelului şi-a îndreptat atenţia asupra tinerei generaţii. Muzica electronică, drum-n-bass, underground a răsunat la castel pentru prima dată în istoria lui de peste 600 de ani. „Azi (vineri – n.r.) o să avem seara de funk şi hip-hop. Ave, Aria Urbană din Timişoara, Omul cu Şobolani – un simbol pentru muzica românească, Lack of Afro din Uk - care vor avea un act live cu influenţe jazzy. În paralel, pe cealaltă scenă vor veni din Bucureşti, Timişoara, Cluj şi Braşov, formaţii de electronic, IDM (termen general folosit pentru muzica electronică). La scena mare va veni un mc foarte cunoscut pentru fanii drum-n-bass”, ne-a descris Claduia Făluţoiu, PR eveniment