Dorin Goian s-a antrenat ieri prima oară la Palermo şi diseară ar putea debuta în turneul triunghiular cu FC Sevilla şi Mallorca
Dorin Goian a intrat rapid în pîine la Palermo. Stoperul cedat de Steaua cu două milioane de euro a ajuns abia după-amiază în Italia, charterul plecînd cu trei ore întîrziere din Bucureşti. Îmbrăcat sport, în blugi şi cămaşă neagră, şi însoţit de fostul impresar Ioan Becali, Goe a fost preluat de un oficial al sicilienilor pe aeroportul "Falcone-Borsellino" şi dus direct la policlinica Institutului "P. Giaccone", unde a trecut fără probleme vizita medicală. Fundaşul de 28 de ani a semnat apoi contractul pe 4 sezoane cu formaţia "rosanera" şi va primi un salariu de 650.000 de euro. Jumătate din cît cîştigă cel mai bine plătit jucător, Miccoli.
"Nu l-am văzut jucînd, dar e un transfer valoros. Am deplină încredere în alegerea făcută de Zenga. Mi-a zis că e un fundaş ambiţios şi sper să aibă rezultate bune la Palermo", declară preşedintele Maurizio Zamparini despre noua achiziţie. Goian a şi trecut la treabă, ajungînd la ora 18:00 pe terenul "Tenente Onorato" din Boccadifalco la primul antrenament cu Zenga. Şi e probabil să-l intre chiar la joc diseară, Palermo organizînd "Trofeul Win Win", un triunghiular cu meciuri de 45 de minute cu FC Sevilla şi Mallorca.
Dorin Goian s-a antrenat ieri prima oară la Palermo şi diseară ar putea debuta în turneul triunghiular cu FC Sevilla şi Mallorca
Dorin Goian a intrat rapid în pîine la Palermo. Stoperul cedat de Steaua cu două milioane de euro a ajuns abia după-amiază în Italia, charterul plecînd cu trei ore întîrziere din Bucureşti. Îmbrăcat sport, în blugi şi cămaşă neagră, şi însoţit de fostul impresar Ioan Becali, Goe a fost preluat de un oficial al sicilienilor pe aeroportul "Falcone-Borsellino" şi dus direct la policlinica Institutului "P. Giaccone",