Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Jurnaliştii români, la congres în Serbia

Publicat in Adevarul, sâmbătă 8 august 2009 ·

Pe lângă cei peste 100 de participanţi, la Kladovo este aşteptat şi Traian Băsescu Cei peste 100 de jurnalişti din Republica Moldova, Ucraina, Serbia, Ungaria, Bulgaria, Republica Macedonia, Albania şi din România au dezbătut, ieri, la Hotelul Continental din cartierul Gura Văii, alături de preşedintele Traian Băsescu, problemele pe care le întâmpină românii de dincolo de graniţă. S-a discutat despre rolul statului în sprijinirea presei din jurul României şi despre condiţia jurnalistului şi a presei din ţările vecine şi s-a încercat găsirea unor soluţii pentru jurnaliştii de pretutindeni, pentru ca presa românească din jurul ţării să fie mult mai vizibilă. „Cred că este cel mai curajos proiect legat de organizarea presei. Jurnaliştii din afara României trebuie să se constituie într-un partener de discuţie şi de negocieri şi cu statul în care locuiesc, dar şi cu statul român“, a precizat Robert Couţi, preşedintele FIJR şi, totodată, organizatorul evenimentului.   

O mai mare susţinere financiară

În afara graniţelor ţării, trăiesc circa 10 milioane de români care au aşteptări mai mari din partea statului. Mulţi dintre ei s-au plâns, de multe ori, de faptul că peste hotare nu au acces la educaţie în limba română. Preşedintele Traian Băsescu a promis că va susţine financiar presa românească din afara graniţelor ţării. „Aş încheia asigurându-vă că, pentru anul următor, vom avea o mai mare susţinere financiară pentru presa din jurul frontierelor României şi nu numai atât. Vom încerca să convingem statele vecine să fie atente la drepturile minorităţilor românilor şi să se apropie de standardele pe care noi le oferim minoritarilor de pe teritoriul lor“, a spus Traian Băsescu.

Spectacol folcloric, dar şi bucate tradiţionale

Concluziile congresului vor fi dezvăluite în această după-amiază, la ora 16.30, la Kladovo, în

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 2 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Ministrul Mediului, despre zvonul potrivit căruia UE ar interzicere centralele de apartament. „Este fake news”

Adevarul acum 17 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a precizat sâmbătă, 19 iulie, că informațiile potrivit cărora Uniunea Europeană ar urma să interzică centralele de apartament sunt „fake news”.

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum o ora
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Singapore se confruntă cu un atac cibernetic „grav”, legat de China

Mediafax acum 48 minute
Atacul, care implică un nivel avansat de piraterie informatică cunoscut sub numele de amenințare persistentă avansată (APT), reprezintă o amenințare gravă pentru Singapore și ar putea pune în pericol securitatea națională, a dezvăluit ministrul K. S

Preşedintele Siriei anunţă o „încetare imediată a focului” între druzi şi beduini

Ziarul Financiar acum 57 minute
Un acord „imediat” de încetare a focului a fost anunţat sâmbătă de preşedintele sirian Ahmed al-Sharaa. În urma unui acord cu Israelul, forţele de securitate siriene vor fi desfăşurate în provincia Sweida pentru a pune capăt violenţelor dintre bedui

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum o ora
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 4 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 4 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Vremea

București
acum

27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

25°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°